Directorul executiv al Orange, Solomon Trujillo, s-a retras din conducerea operatorului numărul 3 din Europa pe 31 martie 2004, după un an de performanțe pur financiare, transmite Reuters. El a fost înlocuit de fostul director de operațiuni Sanjiv Ahuja, considerat de analiști mult mai potrivit pentru a fi vioara a doua, după directorul executiv al France Telecom, Thierry Breton. Schimbarea intervine în contextul în care France Telecom, care a preluat în septembrie trecut controlul total al Orange, a anunțat o reorganizare în 5 divizii de operare care, consideră analiștii, va ajuta la clarificarea strategiei fostului monopol deținut de statul francez.
Aceștia sunt cei mai recenți pași dintr-un an și jumătate tumultuos pentru France Telecom, an în care Breton, venit la conducere în octombrie 2002, a supravegheat o restructurare profundă, a gestionat o răsturnare financiară și și-a consolidat controlul asupra unei companii aflate în derivă. France Telecom a enumerat meritele lui Trujillo, spunând că a mărit veniturile și abonații și a pus compania pe un drum ce va duce către noi creșteri. 'Sol a contribuit la transformarea Orange dintr-o federație de companii care au apărut ca urmare a creșterii rapide, într-o organizație unită ca cea de astăzi', se spune în comunicatul companiei.
În 2003, grupul Orange a înregistrat o creștere a numărului de clienți de 10%, ajungând la 49,1 milioane. Cifra de afaceri a crescut cu 9% la 17,9 miliarde euro, iar EBITDA a crescut cu 32% la 6,2 miliarde euro. Trujillo va deveni consilier special al lui Breton, a mai adăugat compania. Analiștii citați de Reuters apreciază, în schimb, drept modestă performanța sa în cele 13 luni de conducere, spunând că, deși a fost bun la reducerea costurilor, performanța generală nu a fost la fel de puternică, mai ales în Marea Britanie, unde veniturile au crescut prea puțin în 2003, plecarea lui nefiind o surpriză.
Pe unde diferite?
Trujillo, un lider de corporație agresiv și independent, a declarat încă din octombrie că va pleca dacă France Telecom îi va limita libertatea managerială. El a fost obligat să nege o disensiune cu șefii săi în ianuarie.
Ahuja conducea deja operațiunile de zi cu zi, lăsându-l pe Trujillo cu puține lucruri de condus în ceva ce devenise o divizie a unei companii telecom mai mari. 'Ahuja era deja omul care opera. Mai ai nevoie de un CEO într-o companie care este doar o unitate de afaceri?', punctează un analist londonez citat de Reuters. Analiștii mai spun că Trujillo - cu o biografie de manager pus pe treabă, excelând la conducerea companiilor aflate în creștere și la impunerea unor mărci - părea omul nepotrivit pentru vremuri austere în care reducerea costurilor este vitală. Declarațiile publice ale lui Trujillo erau adesea presărate cu referiri la expansiune, achiziții și sinergii tehnologice pe care unii le credeau mai potrivite explozivilor ani '˜90. Dimpotrivă, analiștii îl consideră potrivit pe Ahuja, obișnuit să administreze operațiunile și aparent mulțumit să îl lase pe Breton să decidă strategia și să atragă mai toată atenția. 'Este evident că acum când France Telecom conduce spectacolul, el e acolo, practic, ca să ia ordine', spune un alt analist despre Ajuha.
Orange va fi scoasă de pe burse
Știrea despre Trujillo a umbrit reorganizarea pe divizii, în urma căreia compania a anunțat că va crea o divizie pentru servicii de comunicații de întreprindere, care include Equant, și una pentru servicii de comunicații pentru acasă, ultima fiind responsabilă de serviciile în bandă largă prin linii fixe (inclusiv Wanadoo). Alte divizii includ serviciile de comunicații personale, inclusiv Orange, apoi vânzările și serviciile franceze, a cincea fiind divizia internațională. Aceasta este responsabilă de TPSA (Polonia) și de subsidiarele din afara Franței, cu excepția subsidiarelor Orange, Wanadoo și Equant.
Breton și Ajuha vor co-administra divizia de servicii de comunicații personale.
France Telecom este în prezent în curs de achiziționare a restului acțiunilor aripei sale Internet, Wanadoo.
În urma încheierii ofertei France Telecom de răscumpărare către acționarii minoritari ai Orange, finalizată în aprilie, Orange își menține propriul Consiliu Director, strategia anunțată și identitatea mărcii, precizează comunicatul Orange România. Acțiunile Orange au fost suspendate de pe bursa din Londra pe 8 aprilie 2004 și pe cea din Paris în septembrie 2003, conform Reuters.
Orange va fi delistată pe 23 aprilie 2004, urmând o nouă pagină în biografia grupului, înființat în 1993, ce a construit una din cele mai de succes mărci din istoria telefoniei mobile. Un pionier al ideii de telefon mobil ca accesoriu al unui stil de viață, ce a uimit piața cu relațiile sale publice de mare clasă, Orange a fost cumpărat și vândut de 3 ori în 7 luni în timpul boom-ului telecom, trecând din mâinile Hong-Kong-ului în ale germanilor, apoi britanicilor și sfârșind sub control francez în mai 2000.
Dar unii experți de piață spun că imaginea cândva de avangardă a companiei mobile numărul 3 a Europei - și unul din cele mai reușite startup-uri britanice - și-a pierdut din luciu. Vodafone a început să vândă carduri de date mobile 3G înaintea Orange, când datele erau punctul tare al Orange. Cardurile de laptop ale Vodafone, primele comerciale din Europa, rivalizează ca viteză cu conexiunile Internet în bandă largă.





