.

Piața tehnologiilor 3G se află într-un stadiu timpuriu de dezvoltare în țările din Europa Centrală și de Est (CEE).

Spre deosebire de așteptările de creștere rezervate, dar proactive ale operatorilor români, companiile central europene telecom declară deschis că prospectele pentru dezvoltarea 3G nu sunt foarte bune, în fața unor clienți circumspecți, cu expunere la 'teste" gratuite, dar pe arii limitate, arată un sondaj publicat recent de PMR (Polish Market Research).

Majoritatea operatorilor din Europa Centrală și de Est au inițiat teste 3G sau au lansat servicii 3G, doar în capitalele respectivelor țări, spre deosebire de operatorii români: Connex a acoperit de la lansare 8 orașe, iar Orange lucrează la acoperirea EDGE în toate capitalele de județ, până la sfârșitul anului, de la 12 orașe plus litoralul cât acoperă în prezent, ca un complement la lansarea 3G anunțată pentru începutul lui 2006.

Rezerva utilizatorilor în fața 3G provine, însă, în principal din percepția asupra prețurilor la terminale. PMR a descoperit în sondajele sale că 75% dintre polonezi consideră că 3G va fi adoptat preponderent de companii, care-și pot permite să achiziționeze terminale 3G la un preț local aproape dublu față de cel practicat în Franța sau Marea Britanie. Dar această strategie a fost testată și abandonată ca neprofitabilă de operatorii vestici '3' din grupul Hutchinson, care au trecut la subvenții masive pentru utilizatorii individuali încă de acum 2 ani.

În privința operatorilor, prețul plătit pentru licențele 3G a variat de la țară la țară și tinde să reflecte schimbările de atitudine față de 3G în CEE. Cel mai mare preț l-au plătit operatorii mobili din Polonia: 650 mil. euro pe fiecare licență, în 2001, când comunicațiile 3G păreau foarte promițătoare. Operatorul polonez alternativ Netia a achiziționat, în schimb, o licență 3G la începutul acestui an cu doar 86 mil. euro. Similar, în februarie 2005, Oskar, cel mai mic operator din Cehia, a achiziționat o licență 3G cu doar 67 mil. euro, în timp ce ceilalți 2 operatori cehi au achiziționat licențe 3G în 2001 la un preț aproape dublu.

Construirea unei rețele 3G presupune, la rândul ei, investiții substanțiale. Deși sumele nu sunt făcute publice, se estimează că fiecare operator polonez cheltuie cca.1 mld. euro cu rețeaua sa 3G. Conform unor estimări ale Ericsson, în Polonia operatorii mobili vor aloca anual pentru investițiile 3G, fiecare câte 150-200 mil. euro în următorii 3-4 ani. Operatorii telecom polonezi se așteaptă ca rata de penetrare a serviciilor mobile 3G în 2007 (la 3 ani de la lansarea UMTS) să atingă numai 12%. Reprezentanții operatorilor mobili din CEE au confirmat neoficial că regiunea suferă de o lipsă de aplicații 3G atractive pe care să se bazeze lansarea comercială a UMTS, mai relatează PMR.

REPUBLICA CEHĂ
Cei 2 operatori mai mari vor lansa comercial serviciul 3G în 2007, Oskar urmează să lanseze serviciile 3G în 2008.
Eurotel
Anul obținerii licenței 3G: 2001
Prețul plătit pentru licența 3G: 118 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Nokia, Nortel

T-Mobile
Anul obținerii licenței 3G: 2001
Prețul plătit pentru licența 3G: 127 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Siemens

Oskar
Anul obținerii licenței 3G: 2005
Prețul plătit pentru licența 3G: 67 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Siemens

UNGARIA
Toți operatorii mobili ungari vor lansa servicii 3G în 2006. T-Mobile a lansat recent o rețea 3G pilot în Budapesta.

T-Mobile
Anul obținerii licenței 3G: 2004
Prețul plătit pentru licența 3G: 68 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Ericsson

Pannon
Anul obținerii licenței 3G: 2004
Prețul plătit pentru licența 3G: 75 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Ericsson, Nokia

Vodafone
Anul obținerii licenței 3G: 2005
Prețul plătit pentru licența 3G: 66 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Nokia, Siemens

POLONIA
Data obligatorie de lansare a serviciului UMTS (amânată de 2 ori până acum) a fost în sfârșit stabilită ca fiind ianuarie 2006. Polkomtel și PTC au început deja să ofere servicii 3G în centrul Varșoviei și plănuiesc să își extindă oferta și în alte mari orașe.

PTC
Anul obținerii licenței 3G: 2001
Prețul plătit pentru licența 3G: 650 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Siemens, Ericsson

PTK Centertel
Anul obținerii licenței 3G: 2001
Prețul plătit pentru licența 3G: 650 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Nokia, Nortel

Polkomtel
Anul obținerii licenței 3G: 2001
Prețul plătit pentru licența 3G: 650 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Ericsson

Netia
Anul obținerii licenței 3G: 2005
Prețul plătit pentru licența 3G: 86 mil. euro
Furnizorul infrastructurii 3G: Lucent Technologies, Huawei

RUSIA
Până la această dată nu a fost achiziționată nici o licență 3G în Rusia. Conform ministerului comunicațiilor din Rusia, o licitație 3G ar putea fi anunțată la sfârșitul lui 2006, în cel mai bun caz.

Sursa: PMR Publications