Accesul mobil în bandă largă a reprezentat pentru multă vreme 'veriga lipsă' din cadrul rețelelor globale de comunicații. Deși tehnologiile WiFi și 3G au promis să furnizeze conexiuni mobile în bandă largă, nici una dintre ele nu a reușit acest lucru.
Conexiunea WiFi are o rază mică de operare și mobilitate redusă, fiind o tehnologie de tip hot-spot. În schimb, operatorii 3G se concentrează pe segmentele de voce și multimedia și nu pe accesul mobil la Internet, a cărui cerere în prezent este nesatisfăcătoare.
Această strategie nu e neapărat una rea deoarece până la finalizarea și adoptarea standardului HSDP, rețelele UMTS nu reprezintă alegerea ideală pentru accesul mobil în bandă largă. Acest 'žgol' al tehnologiei poate fi completat eventual de către WiMAX, care și-a câștigat deja un renume în cazul accesului wireless fix în bandă largă. WiMAX are la bază un subset de protocoale ale standardului IEEE802.16, însă, foarte important, a simplificat opțiunile tehnologice asociate cu 802.16, continuând însă să se adreseze unei game de aplicații neobișnuit de largă. Majoritatea analiștilor sunt de acord că această abordare va ajuta piața de comunicații wireless în bandă largă să câștige teren, prin încurajarea dezvoltării de componente standardizate, ce pot fi produse în volume mari și la prețuri scăzute.
WiMAX este un standard deosebit de celelalte standarde wireless deoarece nu specifică tipul de frecvență radio folosit. Permite folosirea tehnologiei FDD (Frequency Division Duplexing), dar și a celei TDD (Time Division Duplexing), cu benzi de frecvență cuprinse între 1,75 și 28 MHz, indiferent de operator. Forumul WiMAX a definit mai multe profile pentru standardul WiMAX, cea mai populară bandă fiind cea de 3,5 MHz FDD, pentru benzile licențiate, și cea de 10 MHz TDD pentru aplicațiile nelicențiate, cât și pentru cele licențiate. Primele produse certificate WiMAX sunt deja disponibile pe piață, adoptând standardul 802.16-2004.
Noul standard mobil WiMAX 802.16e a fost ratificat la sfârșitul lui 2005, iar Forumul Wimax se așteaptă ca până la începutul lunii martie să finalizeze noile profile mobile. Standardul 802.16e include schimbări importante în cazul layer-ului fizic (PHY) și în cazul specificațiilor layer-ului de control pentru accesul media (MAC). În timp ce aceste schimbări permit standardului 802.16e să suporte atât acces fix cât și mobil, acesta nu va fi compatibil cu versiuni mai vechi precum 802.16d. Profilul PHY al 802.16d implică folosirea tehnologiei OFDM (Orthogonal Frequency Division Multiplexing), în timp ce 802.16e folosește tehnologia OFDMA (Orthogonal Frequency Division Multiple Access). Există și îmbunătățiri în cazul specificațiilor MAC, care fac standardul 802.16e mai potrivit pentru mobilitate.
Dincolo de mobilitate, 802.16e furnizează un buget îmbunătățit pentru aplicațiile fixe.
În timp, cele 2 standarde WiMAX incompatibile se așteaptă să coexiste în paralel, eventual standardul 802.16e urmând să preia complet atât aplicațiile fixe cât și cele mobile. La fel ca și în cazul 802.16d, 802.16e permite atât folosirea tehnologiei FDD, cât și a celei TDD, folosind modulații QPSK, 16-QAM și 64-QAM. Benzile de frecvență a canalului selectabil rămân aceleași, însă raza de acoperire a unei celule 802.16e (între 1,6 și 3,2 km) este cu 50% mai mică decât în cazul unei celule 802.16d. Pentru conexiuni fixe, 802.16e poate renunța la mobilitate pentru a obține o acoperire mai mare, prin utilizarea realocării operatorului. Standardul 802.16e lucrează doar pentru sisteme operând sub 6 GHz, pe când 802.16d poate opera la frecvențe de până la 11 GHz.
O altă variantă WiMAX este standardul coreean WiBro, ce include un anume subset de specificații ale standardului 802.16e. Acesta a fost creat pentru a permite introducerea mai rapidă a serviciilor comerciale, care au fost testate de către operatorul Korea Telecom începând cu noiembrie 2005. Tehnologia WiBro oferă o rată de transfer maximă de 18,4 Mbit/s în cazul download-ului și de 6,1 Mbit/s pentru uplink, devenind astfel cel mai rapid standard de date mobile din prezent.
