Odată cu transformarea telefoanelor mobile în mini centre de divertisment, conținând transmisiuni TV, camere foto, muzică și jocuri, toate incluse într-un dispozitiv nu mai mare decât un baton de ciocolată, utilizatorii au ajuns la concluzia că nu există suficient spațiu de stocare pentru nevoile lor.
Acum 5 ani, un telefon mobil obișnuit avea suficientă memorie pentru câteva adrese și mesaje text. Astăzi, modelul Nokia N91 poate stoca până la 3.000 de melodii în format MP3. Eforturile de mărire a capacității de stocare se concentrează pe 2 strategii: dezvoltarea unor memorii mai mari (cardurile flash externe fiind favoritele industriei) și căutarea unor noi formate software care să conțină mai multe date într-un spațiu de stocare mai mic.
Formate asemănătoare MP3-urilor
O soluție la problema mărimii melodiilor este dezvoltarea noului software AAC, un format asemănător celui MP3, ce are aceeași calitate auditivă și poate fi descărcat la fel ca și un MP3, însă are nevoie de sub jumătate din spațiul de stocare al unui MP3. Fișierele audiovizuale sunt mult mai mari decât cele audio, iar industria încă nu a căzut de acord asupra unui nou standard care să-l înlocuiască pe cel folosit în prezent. O soluție poate fi software-ul în format MPEG4-10, ce are ca suporter Apple Computer. Aceste fișiere sunt cu cca. 66% mai mici decât cele audiovizuale convenționale și au o calitate mai bună.
Evoluția cardurilor de memorie
Chiar dacă disponibilitatea unor noi tipuri de fișiere, mai mici, poate oferi o liniște temporară utilizatorilor mobili ce au probleme cu spațiul de stocare, soluția hardware este cheia problemei. Producătorii au creat telefoane mobile cu spații de stocare foarte mare, în prezent terminale high-end de genul Nokia N91 sau Sony Ericsson W900 fiind dotate cu harddisk-uri asemănătoare celor folosite pentru computere, cu spații de stocare de până la 4Gb. Însă harddisk-urile prezintă și incoveniente: sunt mari, folosesc multă baterie și pierd datele destul de ușor atunci când sunt corelate cu stresul tipic la care este supus un telefon mobil. În plus, un harddisk nu rezistă la șocuri, scăparea din mână a unui telefon dotat cu harddisk putând duce la scoaterea acestuia din uz și la pierderea datelor de pe harddisk.
Pentru a evita un monopol al telefoanelor mobile cu harddisk, producătorii se axează acum pe cardurile de memorie. Problema este că au fost create foarte multe modalități de stocare, mai multe standarde aflându-se în prezent în cursa câștigării unei poziții dominante pe piața mobilă. Specialiștii cred că aceste carduri de memorie externe vor deveni în următorii ani soluția preferată pentru rezolvarea problemelor de stocare, mai ales că prețurile scad tot mai mult în fața competiției acerbe. Conform previziunilor Gartner, 12% din totalul telefoanelor mobile comercializate în 2005 dețineau sloturi pentru carduri de memorie, procentajul urmând să crească la 60% în 2010.
Cardurile SIM pot fi de ajutor
O serie de companii, în frunte cu compania israeliană M-Systems FlashDisk Pioneers, caută să modifice conceptul de card de memorie. Ținta lor este folosirea actualelor carduri SIM și USIM, folosite în cazul tuturor telefoanelor mobile, pentru a mări spațiul de stocare existent.
M-Systems lucrează la creșterea acestui spațiu de stocare la 1GB. Cardul se va numi MegaSIM, însă va apărea abia la sfârșitul acestui an. Operatorii vor susține, probabil, acest format, din moment ce se potrivește cel mai bine cu strategia lor: cardurile SIM sunt mai dificil de conectat la PC-uri și la alte dispozitive, forțând consumatorii să transfere conținut prin rețele wireless. Pe de altă parte, cardurile SIM sunt mai greu de înlocuit față de cele externe, iar viteza de transfer a datelor în cazul SIM-urilor e mai mică.
