Industria mobilă a trecut de la un model vertical și integrat controlat de operatori și producători la o structură orizontală mai complexă, pe nivele, creând noi provocări și oportunități pentru distribuitorii și retailer-ii de telefoane mobile și servicii de date, reiese din cel mai recent raport al grupului de cercetare de piață pentru industria telecom, Informa Telecoms & Media.
Astfel, a treia ediție a raportului Distribuția și retail-ul din industria mobilă (martie 2006) preconizează că dezvoltatorii de aplicații și conținut vor fi din ce în ce mai influenți, pe măsură ce structura distribuției retail din industrie devine și mai complexă. Astfel, se dezvoltă noi canale de retail, cu canale directe, precum website-urile și livrările on-net către utilizatorii mobili, ce se dovedesc a fi din ce în ce mai importanți.
Evoluția distribuției: de la produse hardware la servicii de conținut
Tendința de migrare de la zona de hardware la serviciile de date are implicații directe asupra distribuitorilor și retailiștilor. Până recent, lanțul de distribuție mobilă a fost axat, cu precădere, pe produsele hardware, precum terminalele, accesoriile și cartelele prepaid, dar acum a început să introducă și servicii de conținut. Cel puțin la început, creșterea conținutului va fi posibilă în principal prin apariția canalelor directe, total diferite de lanțurile tradiționale de retail.
Furnizorii de conținut și de servicii intră pe piață cu produse digitale, de genul jocurilor și al tonurilor de telefon, iar operatorii încep să dezvolte noi căi de ajungere la utilizatorul final, cel mai bine primit fiind canalul direct. La fel ca și canalele directe, serviciile directe sunt adesea oferite ca parte a operațiunilor de retail de companiile din majoritatea sectoarelor de retail mobil.
Raportul include previziuni complexe până în anul 2010 cu privire la tendințele veniturilor, în total, pe sectoare de distribuție, pe hardware versus servicii și pe regiuni.
Previziunile arată că aceste canale directe reprezintă mai puțin de un sfert din totalul vânzărilor de retail în 2005, dar până în anul 2010 acestea vor ajunge la aproximativ 42% din totalul vânzărilor de retail.
Statisticile retail-ului mobil
Piața globală de retail mobil a însumat 126 miliarde USD în 2005, aproape 106 miliarde USD pentru vânzările retail de terminale (excluzând partea de wholesale), cu 20 miliarde USD în vânzările retail de date mobile (excluzând mesageria P2P și segmentul de prepaid top-up). În perioada 2005-2010, vânzările retail de date mobile urmează a crește cu circa 130%, la 47 miliarde USD, în creștere cu 42% din totalul veniturilor din retail, în timp ce vânzările de hardware vor scădea cu 19%, la 86 miliarde USD.
Raportul include și rezultatele sondajului 'Mobile Distribution & Retail Industry Survey, desfășurat în luna septembrie 2005.
Acest sondaj a demonstrat și el un puternic interes în privința canalelor de vânzări online. Atunci când au fost rugați să catalogheze canalele de distribuție pe o scară de la 1 la 4 (1 fiind neimportant iar 4 '“ foarte important), aproape 80% dintre respondenți au indicat nivelul 3 sau 4 pentru livrările/ comenzile online.
Respondenții sondajului au declarat și că cererea consumatorilor este în prezent mai mare în privința telefoanelor cu cameră și a telefoanelor ce suportă fișiere muzicale.
Din ce în ce mai mult, consumatorii achiziționează terminale cu caracteristici avansate, care, în schimb, vor facilita o utilizare mai mare a serviciilor de date.
În 2005 au fost vândute aproape 50 milioane de telefoane inteligente, aproape dublu față de 2004, iar Informa Telecoms & Media preconizează că vânzările vor crește la 153 milioane de telefoane inteligente în 2010.





