.

Dan Bieler, director de cercetare la Ovum Germania, analizează dificultățile pe care le vor întâmpina operatorii care își modernizează infrastructura, într-o discuție despre implicațiile financiare, operaționale și reglementative ale trecerii la rețelele NGN.

Introducerea rețelelor de viitoare generație NGN (Next Generation Networks) ce înseamnă, de fapt, migrarea de la un mănunchi de diferite tehnologii de infrastructură la o singură rețea bazată pe IP - va afecta toți jucătorii IT&C. NGN stă în centrul dezbaterii despre convergență, fie că este vorba de voce-date, fix-mobil, conținut-date sau IT-telecom. Rețelele NGN au potențialul de a reduce cheltuielile operaționale (OPEX), deși cu costul unor investiții inițiale mari.
NGN vor schimba baza de costuri a companiilor telecom și le va afecta, deci, strategiile de prețuri și până și alocarea personalului. Rețelele NGN au un rol de suport pentru furnizorii de servicii IT și de conținut.
Toți jucătorii IT&C trebuie să se pregătească pentru rețelele NGN. NGN vor crea o nouă dinamică pe piața IT&C. Cine ignoră dezvoltările NGN le ignoră pe propriul risc.

Rețelele de nouă generație: dificultăți
Trecerea la rețelele de viitoare generație (NGN) este poate cea mai profundă transformare la care a asistat veodată sectorul IT&C. Cu toate acestea, procesul va fi mai degrabă evolutiv, nu revoluționar, ceea ce are consecințe pe termen lung. Ca orizont de timp, Ovum preconizează că țările membre OECD vor avea instalate rețelele NGN în jur de 2012 pentru infrastructurile fixe și 2020 pentru cele mobile.
NGN înseamnă lucruri ușor diferite pentru oameni diferiți.
ITU (International Telecommunications Union), de exemplu, susține că 'diferența fundamentală dintre rețelele NGN și rețelele de astăzi este înlocuirea actualelor rețele 'cu comutare de circuite' cu sisteme 'bazate pe comutarea de pachete'. Unii reglementatori, ca AGCOM din Italia, definesc o rețea NGN drept 'o rețea bazată pe pachete capabilă să furnizeze servicii de telecomunicații și capabilă să exploateze tehnologii multiple de transport în bandă largă ce includ suport pentru controlul calității serviciului (QoS) și în care funcțiile asociate serviciilor sunt independente de tehnologiile subiacente asociate transportului'.
Esența acestor definiții, sintetizează Ovum, constă în convergența fix cu mobil, voce cu date, date cu conținut și, cel mai important, IT cu telecomunicații.
În viziunea Ovum, migrarea de la rețelele bazate pe comutarea de circuite la cele bazate pe pachete este o progresie logică în drumul spre IP (Internet Protocol). Implicațiile migrării 'de la spaghetti la lasagne' - expresia unuia din liderii planificărilor NGN, directorul tehnologic de la BT, Matthew Bross - sunt vaste și vor influența aspectele financiare, operaționale și legislative ale pieței.

Implicații financiare
Din perspectivă financiară, una din cele mai directe consecințe ale trecerii la rețele NGN e o schimbare în cheltuielile de capital (CAPEX). Deși în multe cazuri va fi vorba de o închidere graduală a rețelelor cu circuite comutate odată cu introducerea echipamentelor bazate pe pachete, Ovum se așteaptă ca tranziția să necesite finanțare capex suplimentară.
Ca urmare, pe termen mediu, Ovum anticipează că media raportului CAPEX/vânzări la activitățile cu linii fixe va crește cu 1,5-2 puncte procentuale față de actualul raport de 12-13%.
OPEX, în schimb, va rămâne probabil destul de stabil inițial, înainte de a oferi ceva reduceri de costuri potențiale, provenite în principal din managementul mai eficient al rețelei. Cu toate acestea, evoluția opex NGN va fi influențată de noile modele de tarifare. Ovum consideră că un mediu NGN va rezulta într-o curbă tot mai aplatizată a furnizării. Într-o lume complet dominată de IP, corelația dintre unitatea de producție și preț slăbește. Tarifele fixe oferă o idee despre această mutație. NGN va intensifica, cel mai probabil, această tendință, dând naștere la incertitudini legate de punctul optim de 'producție' a capacității, dat fiind că relația dintre costul marginal și veniturile marginale trebuie redefinită. Aceste incertitudini, la rândul lor, afectează disponibilitatea de a finanța proiecte NGN.

Implicații operaționale
În termeni operaționali, probleme ca QoS și interoperabilitate sunt clar esențiale în instalarea rețelelor NGN. VoIP - un serviciu NGN central - capătă o importanță cheie, pe măsură ce se răspândește, părăsind segmentul clienților software. La bază, în exteriorul unei rețele private, controlul calității serviciului în VoIP rămâne imposibil. Mai mult, continuă să fie imposibil de făcut apeluri între diverșii furnizori de VoIP cu clienți software. Aceste probleme vor încetini adoptarea VoIP în rândul utilizatorilor, prevede Ovum.
O dificultate diferită, dar conexă, se leagă de adoptarea și marketingul unei game noi de servicii ca mesageria instantanee, mesageria unificată, telefoanele duale, click-to-talk, jocuri interactive și TV distribuit. Deși rețelele NGN duc la un nou nivel oportunitățile oferite de aceste servicii, vechile canale de distribuție sunt puțin probabil să ajute.
Vocea, de exemplu, poate foarte bine să devină un produs de larg consum - deși va rămâne aplicația cu cel mai imbatabil succes.
Mai departe, Ovum vede o intensificare a politicii 'combinatorii', cu furnizorii de servicii incluzând gratuit vocea când oferă servicii de conectivitate în bandă largă, multimedia și de mesagerie.
Cu toate acestea, combinarea și împachetarea serviciilor necesită upgrade-uri și schimbări semnificative în aranjamentele existente din jurul serviciilor. În particular, domeniile legate de facturare, formatarea conținutului, managementul rețelei și de analiza datelor merg adesea mai departe decât s-au obișnuit până acum furnizorii de servicii.
Aceasta, bineînțeles, ridică vechea problemă legată de cine controlează 'biții zemoși' ai lanțului valoric. Ovum declară tranșant că este puțin probabil ca operatorii telecom tradiționali să reușească să soluționeze problema în favoarea lor.

Implicații legislative
Nicăieri în lume nu există un cadru reglementativ clar privitor la rețelele NGN, remarcă Ovum. Fiecare țară europeană lucrează în prezent la propria abordare în reglementarea NGN, orientările lor acoperind tot spectrul, de la non-intervenționism la control strâns.
La nivelul Uniunii Europene, dezbaterea continuă să se concetreze în primul rând pe implementarea noului cadru reglementativ, nu pe o soluție specifică pentru NGN.
Înainte de toate, predomină discuțiile legate de reforma la nivel de gros a regimului actual de compensare dintre operatori, cu accent pe interconectarea IP. În lipsa unui cadru clar care să specifice clar cine este plătit pentru ce și în ce fel, riscul cel mai evident este ca implementările NGN să fie amânate. În lipsa posibilității de a prevedea recuperarea investițiilor, investițiile vor fi mai puține.

Cea mai mare dificultate potențială
Rețelele NGN vor avea, fără îndoială, consecințe fundamentale pentru viitoarele modele de business și pentru evoluția prețurilor. Înțelesul costurilor unitare va trebui redefinit, iar participanții la piață vor trebui să reconsidere radical modalitățile de a taxa pentru servicii, atât la nivel de gros, cât și la nivelul vânzării cu amănuntul.
Dar cea mai grea sarcină s-ar putea dovedi aducerea laolaltă a lumii IT cu cea a telecomunicațiilor. În general, acestea rămân dominate de mentalități diferite. Și totuși, această transformare joacă un rol crucial, dacă e ca rețelele NGN să își atingă tot potențialul.
'Poate că NGN vor evolua complet numai odată cu apariția angajaților de viitoare generație', încheie Dan Bieler, director de cercetare la Ovum Germania.