.

Vodafone Romania si Petrom au anuntat pe 8 august semnarea unui parteneriat de anvergura pentru asigurarea infrastructurii de comunicatii si servicii, la nivel national.

"Acordul incheiat cu Petrom, cel mai mare produc
ător de petrol și gaze din sud estul Europei, ilustreaza increderea pe care atat piata cat si clientii nostri o au in capacitatea noastra unica de a le oferi solutii dedicate de voce si de date, integrate intr-o singura retea performanta de comunicatii. Complexitatea serviciilor oferite face ca acest parteneriat sa fie o adevarata provocare pentru ambele parti. Vodafone Romania este lider in servicii integrate de comunicatii, furnizand acest tip de servicii catre peste 5000 de mari companii din Romania din domenii si industrii diferite', a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Vodafone Romania.

'Astazi Petrom se afla intr-un proces de modernizare si a inceput sa investeasca substantial in toate activitatile sale, inclusiv in noi tehnologii de comunicatii. Investitia acopera infrastructura IT, aplicatiile IT, organizarea IT si serviciile respective, si are scopul de a optimiza si imbunatati procesele financiare si de business ale Petrom. Noua infrastructura va conduce la o calitate cu totul noua a comunicarii si a modului in care diferitele divizii si departamente ale Petrom cooperează. Tehnologia Informatiei este o zona in care este esential ca Petrom sa indeplineasca cerintele de business si financiare internationale si reprezinta una din directiile majore de transformare a Petrom intr-o companie la nivelul standardelor vest europene', a afirmat Reinhard Pichler, Directorul Financiar al Petrom.

Vodafone Romania va dezvolta infrastructura de comunicatii a Petrom prin implementarea unei retele virtuale private MPLS care va conecta peste 800 de locatii. Vodafone Romania a dezvoltat acest proiect pe baza experientei sale considerabile in furnizarea de servicii de voce si de date, beneficiind si de avantajul acoperirii nationale a retelei sale '“
81% din teritoriul Romaniei si 97% din populatie.

Vodafone Romania, o divizie a Vodafone Group Plc., inregistra 6.735.094 de clienti, la data de 30 iunie 2006. Vodafone este cea mai mare comunitate mobila din lume, cu divizii in 27 de tari si retele partenere in alte 33 de tari. Cu o gama completa de servicii de telecomunicatii mobile de voce si de date, Vodafone ofera in prezent servicii catre 186.8 de milioane de clienti din intreaga lume.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Rafinare și Produse Petrochimice, precum și Comercializare. Petrom are rezerve de petrol și gaze estimate la 1 miliard barili echivalent petrol, o capacitate anuală de rafinare de 8 milioane tone și circa 550 stații de distribuție carburanți în România. Compania deține, de asemenea, o rețea internațională de 82 de benzinării, localizate în Moldova și Ungaria. Această rețea va fi extinsă cu 178 de stații premium suplimentare în România, Bulgaria, Serbia și Muntenegru, achiziționate în ianuarie 2006. În anul 2005 cifra de afaceri a Petrom a fost de 2.970 milioane Euro, EBITDA (Venituri Înainte de Dobânzi, Taxe, Deprecieri și Amortizări) a fost de 766 milioane Euro. In urma majorarii capitalului social, OMV, grupul lider în industria de petrol și gaze din Europa centrală deține 51,011% din acțiunile Petrom. OMV activează în domeniile Rafinare și Marketing, Explorare și Producție, Distribuție gaze precum și Produse Chimice în 27 de țări pe cinci continente. Statul Român deține 30,862% din acțiunile Petrom, Fondul Proprietatea S.A. detine 9,887%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare 2,026% iar 6,214% aparțin acționarilor minoritari.