.

Odată cu lansarea anunțului privind construirea rețelei metropolitane NetCity în București, operatorii de infrastructură încep să își pregătească ofertele și pentru piața românească. Până la momentul la care vor demara lucrările celei mai mari rețele metropolitane din România, adică la începutul anului 2007, putem trece în revistă câteva realizări ale companiei Siemens în proiecte similare din Europa Vestică, prezentate de Dieter J. Angerer, Director Executiv Communications Carrier Siemens Romania.

Vom începe cu Franța, pentru că aici a avut loc cel mai recent anunț cu privire la demararea unui proiect de implementare a unei rețele în bandă largă. În acest sens, pentru a motiva operatorii, municipalitatea orașului Paris a mizat pe scutirea de taxe pentru întreprinderile care vor instala fibră optică. Avantajul de a avea și de a oferi acces în bandă largă către cetățeni stimulează competiția și dă viață acestor proiecte. Orașul va avea acces WLAN până în 2008, 400 de hotspoturi, iar 80% din gospodării vor avea acces în bandă largă până în 2010. În Franța, subiectul binecunoscut al tehnologiei Fiber to the Home (FTTH) a devenit un motor puternic și dinamic pentru realizarea acestor proiecte. În sensul acesta, compania Free a făcut un anunț, pe 9 septembrie, cu privire la construirea unei rețele Fiber to the Home care va fi lansată în 2007, cu o investiție de circa 1 miliard de euro până în 2012. Important este aspectul wholesale, așa cum va fi cazul și în proiectul NetCity din România. Economiile sunt scalabile, generate de creșterea ofertelor atât pentru clienții de business, cât și către cei rezidențiali. Prin oferirea tehnologiei Fiber to the Home wholesale se va putea dezvolta scalabilitatea economică, pentru a avea mai mulți furnizori de servicii care să lanseze rețele competitive. Există discuții legate de deschiderea acestor rețele și către operatori, prin acorduri de închiriere. Important este ca prețul să fie stabilit la un nivel competitiv și să le permită celorlalți operatori lansarea unor oferte comerciale.
Din punct de vedere comercial, 1 miliard de euro reprezintă o investiție semnificativă, iar termenul de 6 ani pentru recuperarea acesteia este cât se poate de acceptabil. Venitul per gospodărie pentru 50 Mbit/s+HDTV+VoIP va fi similar serviciilor deja existente ADSL care costă în prezent 30 euro/lună în Franța.

De la utilități la infrastructură telecom
Un alt studiu de caz interesant este rețeaua orașului Viena '“ Wienkanal '“ care îi permite unei companii de utilități să intre în domeniul telecomunicațiilor. Marele ei efort a fost generat de accesabilitatea și existența unei rețele foarte mari în Viena care în cele din urmă a furnizat acces în toate locurile, în toate gospodăriile. Viena a devenit astfel, în 2003, cel de al doilea oraș cablat din lume în termeni de număr total de kilometri de fibră instalați.
Compania Siemens a fost partenerul în acest proiect public-privat prin care se face și gestionarea traficului. Toate comunicațiile autorităților publice rulează pe această rețea. Toate instituțiile, spitalele, sediile poliției, centre de dezvoltare, de telemedicină etc au acces la comunicații la viteze ridicate prin această rețea. Un beneficiu special li se oferă studenților din Viena, prin asigurarea unui acces broadband la o scală accesibilă. Viena se dorește a fi foarte atractivă și pentru investitorii străini pe partea de cercetare și dezvoltare, dar și din punct de vedere al infrastructurii.
Un alt studiu de caz, din Germania, este reprezentat de un furnizor de energie electrică, Ewe Tel, care a ajuns unul din cei mai mari operatori regionali și furnizor complet de servicii de voce (analog, ISDN, mobil), Internet (via ADSL în 188 localități) și date, deservind 255.300 de consumatori. Istoria acestui operator a evoluat de la statutul de furnizor de energie și gaze în 1980, către implementarea unei rețele de fibră optică de 9000 km în 1994 (până în 1998), și interconectarea cu un operator de rețea în 1998. Oferă 6 Mbit/s clienților de business, dar are oferte și pentru clienții rezidențiali, cu servicii video prin DSL.

De la energie la telecom
În Danemarca, implementarea de FTTH a fost realizată de o companie furnizoare de energie electrică, EnergiMidt, targetul fiind toți consumatorii de energie electrică, printr-o ofertă pachetizată. În regiunea Jutland, compania deservește 162.000 de clienți cu energie electrică și își propune să le ofere tuturor acestora și servicii FTTH. Un alt exemplu este cel al orașului Nuenen, care în doar 6 luni a reușit să stabilească 16.000 de conexiuni FTTH. Acesta a fost un proiect în care pentru prima oară am oferit soluții de rețea la cerere, iar modelul de afaceri funcționează luând în calcul fiecare gospodărie individuală, în spiritul cetățenilor olandezi care participă foarte activ la viața comunității. Asociațiile sociale furnizează servicii triple play în 5 orașe, către 55.000 de gospodării, ceea ce reprezintă cea mai mare rețea Fiber to the Home din Olanda. În Amsterdam, de exemplu, proiectul FTTH înregistrează 40.000 de adrese.
Toate aceste studii de caz, diverse din punct de vedere al abordării, au un scop comun, și anume furnizarea de servicii telecom în bandă largă către clienții rezidențiali și de afaceri, chiar și de companii de utilități care se folosesc de avantajele lor pentru a explora noi modele de afaceri.
Noile modele de afaceri sunt induse de conectivitatea wholesale care duce la un lucru foarte important: accesul deschis. Modelul infrastructurii operatorului clasic dominant este cel al serviciilor de voce și date pentru consumatori, voce wholesale și date pentru business, iar infrastructura și furnizarea de servicii e realizată de o singură companie. În mod obișnuit, adesea proprietarul infrastructurii concurează cu furnizorii de servicii. Când ne gândim la un model de țeavă IP bit stream 'reglementat', operatorii dominanți oferă și ei servicii triple play. Și aceasta este oportunitatea unei rețele Fiber to the Home construită de operatori nou intrați pe piață, care pot fi furnizori de energie electrică sau de utilități. Operatorul infrastructurii nu concurează, de obicei, cu o ofertă de servicii, împotriva partenerilor săi furnizori de servicii. Furnizorii de servicii și cei de hardware sunt entități separate care interacționează, permițând astfel o diversitate de servicii. Astfel interacționează broadcaster-ul de conținut cu operatorii de rețea, furnizorii de infrastructură, proprietarul infrastructurii și acesta este motivul crucial ce generează numeroase avantaje clienților.

Modelele de acces deschis pot fi concretizate în 3 feluri, și anume:
Fibră '“ furnizorul de infrastructură oferă conectivitate dark fiber operatorilor
Nivelul 2 '“ operatorul implementează arhitectura nivelului 2 Ethernet și furnizează conectivitate între diferiți furnizori de servicii și consumatori finali folosind VLAN
Nivelul 3 '“ operatorul de rețea utilizează o arhitectură de nivel 3 (ex: IP sau MPLS) și furnizează conectivitate prin mecanisme de peering convenționale sau prin MPLS LSP pentru segregarea traficului de multitudinea de furnizori de servicii.
Modelul accesului deschis la fibră conduce la modele de business FTTH wholesale care se adresează companiilor de electricitate, de reciclare a apei, companiilor furnizoare de gaze. Operatorii telecom și-ar putea închiria infrastructura de fibră acestor companii, iar furnizorii de servicii alternative pot oferi servicii cu valoare adăugată precum video, jocuri. Pentru un operator telecom, implementarea unei rețele de fibră optică ar putea fi costisitoare, însă într-un proiect FTTH costurile pot fi scăzute cu 50% prin accelerarea implementării fibrei.

Pachetele de conectivitate în bandă largă oferite de Siemens includ:
- suport în proiectul OSP pentru planificarea rețelei de fibră optică, management de proiect
- integrare de sisteme OSS/BSS
- service și operațiuni
- portofoliu de aplicații cu valoare adăugată end-to-end (VoIP, acces mobil și fixed wireless sau în bandă largă, divertisment)
- portofoliu de echipamente de telecomunicații end-to-end (xDSL, xPON, SDH, WDM)
Siemens sprijină validarea economică pentru fiecare nivel al unui model wholesale. Iată, în primul rând, care sunt aceste modele: rețea în bandă largă; bit-pipe; bit-pipe și platformă de divertisment la domiciliu; bit-pipe, divertisment la domiciliu și conținut. În acest sens, Siemens a dezvoltat și un instrument wholesale de analiză detaliată a impactului fiecărui model asupra operatorului.