.

Responsabilizarea, unul dintre cele mai promițătoare concepte de afaceri ale anilor 80, este apreciat și astăzi ca 'ușor de zis, greu de făcut'. E clar că managerii doresc angajați care să-și asume responsabilități, iar angajații doresc să se implice cât mai mult în activitatea companiilor. Undeva pe acest drum apar însă obstacole. Autorii cărții de față analizează punerea în aplicare a strategiilor de responsabilizare, subliniind faptul că este vorba despre o nouă paradigmă managerială. Aplicarea acestui concept înseamnă, de fapt, trecerea de la cultura ierarhică a unei organizații la aceea bazată pe responsabilizare. Cartea vă prezintă conceptele-cheie necesare acestui drum: cele trei strategii utile instituirii responsabilizării în organizație, cele trei etape ale procesului de aplicare a responsabilizării și cadrul punerii în practică a acesteia. Lucrare apărută la Editura Curtea Veche.