.

La începutul fiecărui an, de șapte ani încoace, vă obișnuim în prima ediție a revistei noastre să vă oferim o privire de ansamblu asupra comunicațiilor românești. Nu impresii și păreri, ci fapte, cifre și convingeri. Față de colegii din presa cotidiană, de larg consum, noi, publicațiile de specialitate avem avantajul de a ne putea face cumsecade treaba, cu satisfacția că nu ne putem face de rușine atunci când ne uităm în oglindă.

Interviuri cu toți liderii operatorilor mobili
În această ediție puteți să vă delectați cu un regal al celor patru lideri ai operatorilor mobili din România. Viziunea lor asupra anului 2007, dar și analize foarte obiective asupra competiției. Veți putea detecta, cu ușurință, un fin duel de mari scrimeuri. Printre rânduri, înțepăturile, criticile, nu fac decât să întărească spiritul critic, atât cât a mai rămas în România.
Nu vreau să mă refer deloc la criza sistemică a clasei politice, după semnarea actelor de intrare în UE. Sunt destui comentatori pe piață care fac înțelegerea acestei crize și mai de nepătruns. Media este acum evident împărțită, ca la piață, între interesele economice ale unor personaje cu o situație juridică puțin șifonată.
Speranța venea, în acest vid periculos de discernământ al presei (ce trădează criza pojghiței de societate civilă de la noi) de la Clubul Român de Presă. Nu pot însă uita că în primăvara lui 2006 am făcut o cerere de intrare în Clubul Român de Presă, din postura de director al revistei pe care tocmai o citiți. După mai mult de șase luni am primit un răspuns oficial cu antet și ștampilă prin care eram informați că în urma analizelor, CRP a decis că nu întrunim toate rigorile Clubului și că nu putem face parte din această organizație. Formularea echivocă și neargumentată în nici un fel m-a dezamăgit, în prima fază, apoi m-a făcut să mă felicit că mi s-a refuzat intrarea în această suveică de interese pe care o reprezintă media din România. În tot răul e un bine.
Hârtia CRP o voi pune într-o ramă și peste ceva ani va fi, desigur, o probă valoroasă a exchidistanței și profesionalismului nostru. Nu avem nevoie de recunoașterea acestor calități din partea unor organisme patronale sau sindicale, reacțiile și feedback-urile d.voastră ne conving că mergem pe drumul cel bun. Dar, am promis, nu intru în subiectul dedesubturilor din mass media, pentru că ajung din nou tot la politică, de unde lucrurile în România se încurcă grav. Revin la telecomul nostru.

Lăsați investitorii să vină în telecom
Aveți în față o ediție plină de cele mai documentate previziuni asupra anului 2007, dar și o analiză din perspectiva celor mai reputate voci internaționale asupra anului 2006. Avem nevoie, cu toții, de aceste repere pentru a vedea pe unde se află România. Au nevoie de aceste repere și investitorii care vin deja în România și nu știu sigur dacă are rost să investească în țara noastră. De la începutul acestui an, m-am întâlnit deja cu câțiva indeciși și cred că i-am convins să acum e momentul cel mai bun să investești în telecomul românesc.
Pe piață sunt o mulțime de oportunități de a crea soluții utile pentru IMM-uri, pentru companiile ce doresc eficientizarea comunicațiilor. Sunt atâtea de făcut, că ar trebui desființate weekend-urile românești pe vreo 500 de ani. Evident, este imposibil, relaxarea românilor trebuie respectată. Convingerea mea, zilnică, este că devenim un popor tot mai relaxat, cu mintea odihnită, ceea ce nu face bine la viitorul copiilor noștri. Această convingere nu le-am împărtășit-o investitorilor care doreau să le asigurăm consulting asupra pieței românești telecom. Nici acum nu știu dacă am făcut bine să mint prin omisiune, dar sunt sigur că am fost cel puțin patriot. Cum putem fi însă patrioți și să comitem păcate originare care se pedepsesc în toate marile sacre cărți ale lumii, cum e păcatul de a minți?

Barcelona '“ nucleul care resetează industria
Nu puteam evita subiectul Congresul Mondial 3GSM de la Barcelona, pentru că aici au ajuns cele mai mari nume din această industrie, pentru a discuta și a face planurile pentru 2007 și pentru viitorul mediu.
Revista noastră are acreditați la acest Congres doi reprezentanți în acest an. Vă vom aduce o mulțime de informații chiar de la cei care construiesc acest gigant al telecomului internațional. Emoțiile confruntării cu aceste personalități în interviuri și dezbateri ne fac să ne pregătim și mai bine pentru întâlnirea cu d.voastră din luna martie. Atunci vom prezenta pe larg Dosarul Barcelona 2007. Și, paradoxal, când acea ediție va apărea pe piață, noi vom fi deja la CeBIT 2007. Tot pentru d.voastră, cititorii revistei noastre.
Nu ascund faptul că aceste deplasări internaționale, pe lângă munca de documentare și interviurile cu personalități, au și partea lor de pitoresc, de farmec internațional. Cum ar fi acela că acum când vă scriu sunt conectat online cu redacția, via Internet, pe o soluție 3G românească, e ora 2:36 dimineața și scriu acest editorial, pentru că mâine intrăm în tipar.