
Majoritatea soluțiilor de portabilitate mobilă ridică bariere semnificative în calea adoptării lor de către clienți - studiu
ANRCTI a lansat pe 5 februarie spre consultare publică condițiile tehnice și comerciale de implementare a portabilității numerelor de telefon. În termen de 9 luni de la data adoptării acestor condiții, furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului vor avea obligația de a oferi abonaților lor, la cerere, portabilitatea numerelor geografice (fixe) sau non-geografice (mobile și speciale). Păstrarea numărului va însemna inclusiv păstrarea prefixului rețelei din care pleacă un abonat.
Condițiile tehnice și comerciale de implementare a portabilității numerelor au fost elaborate în cadrul unui grup de lucru la care au participat, alături de reprezentanți ai ANRCTI, specialiști desemnați de furnizorii de telefonie destinate publicului care sunt titulari de licențe de utilizare a resurselor de numerotație și care au acordat abonaților numere din categoria celor portabile.
Portarea numărului se va face numai la cererea abonatului, în momentul în care acesta renunță la serviciile unui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului (furnizor 'donor') și dorește să semneze un contract cu alt furnizor (furnizor 'acceptor').
Realizarea procesului de portare este în totalitate responsabilitatea furnizorului acceptor, care inițiază acest proces în momentul primirii cererii de portare de la utilizatorul final.
Termenul de finalizare a procesului de portare nu poate depăși, cu unele excepții, 10 zile lucrătoare.
Pentru furnizorii de servicii de comunicații, portabilitatea numerelor înseamnă implementarea unor mecanisme noi de rutare a apelurilor, bazate pe numere tehnice de rutare. Pentru asigurarea interoperabilității serviciilor, furnizorii trebuie să restabilească configurațiile de rutare și să modifice în mod corespunzător acordurile de interconectare.
În momentul alegerii furnizorului acceptor, utilizatorul final va trebui informat dacă furnizorul acceptor aplică sau nu anumite tarife de portare, dacă sunt necesare modificări ale echipamentelor de la locația abonatului, dacă serviciile suplimentare sunt afectate sau nu.
Pentru informarea corectă a utilizatorilor finali cu privire la portabilitatea numerelor, companiile de telefonie au obligația de a oferi informații detaliate, clare și actualizate cu privire la serviciul de portabilitate, inclusiv referitoare la tarifele practicate pentru acest serviciu și pentru apelurile realizate către numerele portate. Informarea de către furnizori se va realiza prin serviciul de informații privind portabilitatea numerelor, un serviciu de relații cu clienții, oferit cu titlu gratuit și prin publicarea pe pagina proprie de Internet.
Portabilitatea numerelor mobile a eșuat în majoritatea țărilor care au adoptat-o
Portabilitatea numerelor mobile a fost implementată în multe țări ale lumii, autoritățile de reglementare mizând pe o creștere a competiției și a satisfacției utilizatorilor finali prin impunerea ei. 'Posibilitatea abonaților de a-și păstra numărul de telefon atunci când schimbă compania de telefonie le asigură o mai mare libertate de alegere, nefiind constrânși de obligația de a-și informa rudele, prietenii sau partenerii de afaceri despre schimbarea numărului. Realizarea portabilității numerelor va da un nou impuls concurenței de pe piața de comunicații din România, unde există în prezent peste 19 milioane de utilizatori de servicii de telefonie fixă și mobilă.' declară Dan Georgescu, președintele ANRCTI.
Cu toate acestea, studiile arată că erorile de implementare a acesei reglementări au dus la o foarte slabă adopție a serviciilor de portabilitate în alte țări.
Un raport dat publicității recent de Strategy Analytics arată că deși portabilitatea numerelor mobile a fost implementată de ani buni, iar migrarea între rețele a clienților înregistrează niveluri ridicate, sunt puține cazurile în care s-au portat mai mult de 10% din numerele mobile.
Majoritatea soluțiilor de portabilitate mobilă ridică bariere semnificative în calea adoptării lor de către clienți. Acestea includ taxele mari pentru portarea unui număr, întârzieri mari până se realizează portarea, restricții în folosirea serviciilor de date după portarea numărului, dar și pur și simplu necunoașterea faptului că portabilitatea este disponibilă.
O altă concluzie a studiului, contrară opiniei curente, este că portabilitatea nu duce neapărat la o creștere a ratelor de migrare între rețele sau la o scădere a prețurilor. Portabilitatea poate fi chiar un avantaj major al operatorilor dacă este bine implementată, iar unii operatori au obținut creșteri semnificative ale cotei de piață prin adoptarea ei.
'Una din cele mai mari bariere în adoptarea portabilității numerelor mobile este faptul că utilizatorii nu realizează că ea este disponibilă', declară Alastair Brydon, analist la Strategy Analytics și unul din autorii studiului. 'Chiar cu cele mai bune soluții și procese tehnice puse în joc, dacă reglementatorii și operatorii nu mediatizează portabilitatea, atunci aceasta va eșua'.





