
SAP România continuă strategia de a oferi cea mai performantă tehnologie, adaptată necesităților companiilor românești, în special în contextul aderării recente la Uniunea Europeană care va aduce schimbări majore în peisajul competitiv și legislativ românesc.
Pentru a-și menține poziția pe piață, și cu atât mai mult să își asigure creșterea pe termen lung, companiile românești solicită din ce în ce mai mult astfel de aplicații standard, integrate de gestiune a afacerii, odată cu serviciile complementare adoptării acestor soluții. Analiștii de piață au estimat de altfel o creștere anuală a pieței de aplicații și servicii din România de peste 25%, chiar până la 30% în anul 2005 (conform unui studiu recent Pierre Audoin Consultants).
Analiștii de piață validează în plus faptul că firmele mici și medii au nevoie de soluții software stabile și performante, care să le susțină creșterea pe termen lung și să le ofere avantaje competitive. 'SAP, împreună cu partenerii dedicați, face accesibilă companiilor mici și mijlocii experiența câștigată în proiectele derulate de companiile mari din întreaga lume, prin oferirea celor mai bune practici de afaceri specifice industriilor în care activează. Companiile românești își pot adapta astfel rapid modelul de business și procesele noilor condiții de piață, folosind un software performant pentru se concentra asupra scopurilor în afaceri și pentru a-și menține competitivitatea', declară Ioana Pana '“ Partner Manager SAP România.
SAP oferă o valoare adăugată unică prin conținutul de business al solutiilor sale. Acesta conectează și integrează tehnologia cu aspectele concrete de business reducând semnificativ costul total al proprietății. Conținutul de business este oferit absolut gratuit pentru toate soluțiile de afaceri SAP. Conținutul de business face ca soluțiile SAP să fie deja preconfigurate pentru industria clientului respectiv, oferind cele mai bune practici de afaceri din acel domeniu, indicatori de performanță predefiniți sau conținut pentru portalul destinat angajaților.
Cele mai bune practici reprezintă o sinteză a modului în care cele mai de success companii din lume își gestionează afacerile. Mai exact utilizatorul are la dispoziție scenarii, proceduri de business, setări de configurare sau cataloage de teste, pe care le poate utiliza ca inspirație sau model în implementarea propriilor procese de business. Fiecare utilizator din companie are acces la conținutul de business corespunzător departamentului din care face parte. Soluțiile SAP oferă sute de indicatori de performanță sau analize predefinite, care adresează atât departamentele funcționale ale unei întreprinderi (financiar, aprovizionare, producție, etc), cât și domeniul specific de industrie (retail, bunuri de consum, farma, etc). Pe baza analizelor și rapoartelor s-a descoperit ca acest conținut de business reduce cu peste 25% timpul de implementare al soluțiilor SAP, iar calitatea suportului acordat utilizatorului crește cu peste 40%.
'Companiile medii europene sunt mai puternice decât cele mai puternice companii românești și acestea vor intra cu siguranță pe piața românească în următorii ani. Prin urmare, companiile românești vor avea două alternative: fie să devină profitabile și să intre în competiție prin gestionarea cât mai bună a afacerii, fie să fie vândute '“ caz în care soluțiile de software de afaceri conferă un plus de valoare companiei', a afirmat Metodiu Mehmet '“ Director General FairValue '“ în cadrul unui seminar recent dedicat firmelor medii.





