
'Intrăm într-o nouă eră a mobilității în care importantă e modalitatea în care sunt furnizate serviciile. Acum accentul cade pe broadband-ul mobil, dar și pe mariajul dintre mobilitate și segmentul financiar, industria publicității și cea a divertismentului. În prezent nu trebuie să ne axăm pe maniera de împachetare a serviciilor oferite, ci pe aducerea de conținut nou în mediul mobil', așa și-a început Ron Conway, CEO GSM Association, discursul din cadrul conferinței 'greilor mobilității', care i-a avut în centru pe Arun Sarin, CEO Vodafone și Sanjiv Ahuja, CEO Orange. Prezența în sala de conferință a liderilor telecom ne-a permis accesul 'pe viu' la direcțiile trasate de aceștia. Avem astfel ocazia să vi le împărtășim și dvs. cu intenția de a reda cât mai exact spiritul acestora. 'Clientul ne asigură succesul' și 'E timpul să trecem la fapte!' au fost declarațiile care au făcut înconjurul lumii mobile. Haideți să vedem și motivațiile acestora!
Din perspectiva Asociației mondiale GSM, tehnologia 3G trebuie stimulată pentru că se adresează tuturor utilizatorilor.
De aceea producătorii de terminale sunt încurajați să producă telefoane accesibile, iar în acest sens Asociația GSM a premiat compania LG în cadrul proiectului '3G for all'; de asemenea, producătorii de chipset-uri sunt o componentă primordială în acest proces, ținând cont de faptul că chipset-ul reprezintă 40% din valoarea unui telefon. În prezent, prețul telefoanelor 3G a scăzut cu circa 30-40%.
'Broadband-ul mobil înseamnă 3G + HSPA (High Speed Packet Access), iar ultimele statistici indică 149 de rețele operaționale în 69 de țări, cu o creștere de 50% în ultimele 3 luni. Un număr de 40 de furnizori au lansat 140 de modele de terminale cu capabilități HSDPA. În prezent sunt comerciale 49 de modele de terminale, 35 modele de carduri de date și 32 modele de notebook-uri integrate. Implementarea unei rețele 3G este mai ușoară și de 5-10 ori mai ieftină decât cea a unei rețele WiMAX', a punctat Rob Conway. La această ediție a Congresului 3GSM de la Barcelona s-a pus accent și pe relația cu industria cinematografică și asta pentru că numai în India, de exemplu, se produc peste 1000 de filme pe an, industria video mobilă fiind aici una de proporții chiar și prin tehnologia 2,5G. În prezent, numărul descărcărilor video zilnice a ajuns la 250.000, iar estimările vorbesc de 5 milioane de descărcări pe zi până în 2008.
Arun SARIN, CEO Vodafone
Strategia Vodafone s-a schimbat: nu mai suntem doar o companie de telefonie mobilă, ci una de comunicații totale. În ultimii ani, strategia Vodafone a vizat extinderea pe piețele emergente. Anul trecut am achiziționat o companie în Turcia, acum 2 ani în Africa de Sud, România și Republica Cehă, iar pentru viitor India reprezintă o imensă oportunitate pentru noi. În prezent, penetrarea în India este de 13% și va ajunge la 40% în câțiva ani, a punctat Arun Sarin la conferința de la Cogresul Mondial 3GSM. Mai mult, în India se înregistrează un trafic de 400 de minute/utilizator/lună, față de 150 de minute/utilizator/lună în Europa și de 800 minute/utilizator/lună în SUA. La aceasta se mai adaugă și ajutorul guvernului indian pentru construirea infrastructurii telecom, în prezent existând o acoperire de doar 40% a populației, preconizările de creștere fiind la 70%, cu accent și pe zonele rurale. În strategia Vodafone intră și dezvoltarea în zonele rurale pentru că și acolo există o mare nevoie de comunicații.
'Industria noastră trebuie să concureze cu industriile adiacente, să adopte noi tehnologii și să creeze noi surse de venit.
Noi, la Vodafone, ne-am schimbat strategia. Nu mai suntem doar o companie mobilă, suntem o companie de comunicații totale. Anul trecut am atins 200 de milioane de abonați la nivelul întregului grup, iar odată cu achiziționarea, în februarie 2007, a pachetului majoritar la operatorul indian Hutchinson Essar, am mai adăugat alți 25 de milioane de abonați.
La nivelul întregii industrii mobile aș puncta trei direcții majore pe care trebuie să le urmăm, și anume: 1. descoperirea unor instrumente mai eficiente de creștere a veniturilor '“ mobilitatea e bună, dar comunicațiile și divertismentul sunt mai bune; 2. trebuie să lucrăm cu toții împreună pentru a dezvolta aceste industrii; 3. trebuie să fim mai rapizi în execuție, pentru că la nivelul întregii industrii se observă că această perioadă de implementare a proiectelor este mult prea îndelungată. Trebuie să ne mișcăm mai rapid, altfel alții ne vor mânca mâncarea! E timpul să trecem la fapte și să ne oprim din vorbărie. Aceste lucruri sunt valabile pentru întreaga lume, fie că vorbim de India, China, Africa, Europa sau chiar SUA.
Operatorii vor trebui să strângă rândurile pentru a evita amenințarea WiMAX și să grăbească dezvoltarea viitoarei generații de tehnologii celulare LTE (Long Term Evolution), dat fiind că adoptarea WiMAX la nivel mondial se dovedește mai rapidă decât o arătau previziunile. Asociația GSM trebuie să își folosească influența în ecosistem. LTE este încă în faza de standarde, în timp ce WiMAX este o realitate comercială. Părerea mea este că în ciuda faptului că WiMAX este o realitate comercială, mai este cale lungă până să ajungă în 'prime time', a precizat Arun Sarin.
Recent, operatorul american Sprint a făcut vâlvă când a anunțat că începe să implementeze o rețea națională WiMAX în SUA, compania având și o rețea cdma2000 1x EV-DO. Cred că pur și simplu le place să aibă o strategie multi-rețea, pe care sper că într-o zi mi-o va explica și mie cineva.
LTE oferă o compatibilitate retroactivă mai bună, însă dacă tehnologia nu se va mișca mai rapid, Vodafone va fi forțat să ia în calcul compatibilitatea cu tehnologia OFDM.
În altă ordine de idei, convergența fix-mobil e un punct strategic pentru Vodafone, iar rezultatele lansărilor făcute în acest sens pe 7 piețe, până acum, ne-au confirmat așteptările.
Ca industrie trebuie să adoptăm noile forme comunicaționale, iar modelele de business trebuie să permită includerea de noi servicii pe platformele mobile '“ de aici și recentele alianțe stabilite de Vodafone cu Google, Yahoo!, YouTube etc. Publicitatea mobilă, plățile mobile, televiziunea mobilă sunt exemple de noi surse de venituri pentru operatorii mobili, dar trebuie să ne grăbim să ocupăm aceste teritorii, până nu le ocupă altcineva înaintea noastră. Și nu în ultimul rând industria mobilă trebuie să lucreze împreună pentru a defini niște standarde comune, și pentru ca industria noastră să poată crește și prospera. Nouă tuturor ne revine această responsabilitate și nu ne putem permite să nu îi dăm curs, a concluzionat Arun Sarin.
Sanjiv AHUJA, CEO Orange
Șeful grupului Orange și-a început prezentarea cu o întrebare adresată întregii audiențe: Cine va defini succesul operatorilor în următoarele 18 luni? Răspunsul lui a fost unul foarte simplu: clienții. Din perspectiva Orange, răspunsul a fost același și acum 18 luni și va fi același și după ce se vor scurge și următoarele 18 luni. În lume se înregistrează peste 2 miliarde de utilizatori mobili, iar în Europa 15 țări au o penetrare de peste 100%. Veniturile din serviciile non-voce continuă să crească foarte rapid. În 2006, numărul de SMS-uri Orange a crescut cu circa 10 miliarde, ajungând la aproape 30 de miliarde, volumul MMS-urilor triplându-se și el. Broadband-ul mobil crește rapid, iar previziunile arată că în următorii 3 ani vor exista circa jumătate de miliard de utilizatori la nivel mondial. La nivelul întregii industrii mai avem multe de făcut pentru a răspunde nevoilor clienților. În primul rând trebuie să înțelegem ce își doresc cu adevărat clienții. Apoi, nu trebuie să ne gândim la ei doar ca la niște abonați, ci ca la niște indivizi - și să le oferim platforme ușor de folosit care să îi încurajeze, astfel, să le folosească oricând și de oriunde, și toate acestea la costuri și prețuri fezabile atât pentru noi, ca industrie, dar și pentru ei, ca utilizatori. Clientul e cel care ne asigură succesul, așa încât trebuie să ne îndreptăm atenția asupra lui. Orange are 100 de milioane de clienți în 23 de țări ale lumii, iar anul trecut a trecut printr-un proces de rebranding în Polonia, Mali, Senegal și Spania.
În ultimul an s-a observat o consolidare a pieței, o extindere a acesteia, este de părere Sanjiv Ahuja. Orange oferă un serviciu de comunicații totale integrate - fix, mobil, broadband și TV. Acest tip de servicii integrate a fost lansat în Franța, Olanda, Marea Britanie, Spania. În Franța, această ofertă a fost extinsă, în octombrie 2006, și la nivelul clienților de business.
Serviciile de voce sunt doar o piesă din jocul industriei mobile. Convergența la nivelul platformelor și al serviciilor ne permite să le oferim clienților o experiență mult mai bogată, pentru că în privința conținutului, aceștia își doresc mai multe alternative, o calitate mai bună și mai multă flexibilitate și este datoria noastră să suprapunem această diversitate de nevoi peste diversitatea platformelor create.
În industria telecom mondială, piața din Europa este una foarte invidiată, dar pentru a putea menține această rată de creștere organismele de reglementare ar trebui să 'înmoaie' reglementările, a punctat în final șeful grupului Orange la nivel internațional.





