
Windows Mobile 6 permite vizualizarea email-urilor în formatul original HTML cu linkuri live pe site-urile web și SharePoint, care înseamnă că textul și imaginile sunt afișate exact cum sunt vizualizate pe un PC, fiind disponibile de pe un server de email corporate precum Exchange Server 2007. Windows Mobile 6 include și Windows Life for Windows Mobile care oferă consumatorilor o gamă extinsă de servicii Windows Live.
De exemplu, prin Windows Live Messenger utilizatorii pot intra acum în discuții de pe chat cu mai mult de o persoană în același timp, își pot 'decora' mesajele cu figuri animate, pot trimite rapid un fișier sau o imagine, pot face înregistrări audio.
Cea mai nouă versiune a platformei oferă experiența de bază a sistemului Microsoft Office în versiunile mobile ale Office Outlook, Office Word, Office Excel și Office PowerPoint, toate acestea și pe ecranele mai mici ale terminalelor mobile, lucru care până acum nu era posibil decât pe PC-uri. Asta va permite utilizatorilor să vizioneze, să navigheze și să editeze documente Word și în Excel în formatele lor originale, fără a afecta tabelele, imaginile și textul, precum și să vizioneze prezentări PowerPoint de pe terminale mobile. Terminalele cu Windows Mobile 6 includ tehnologia Direct Push pentru trimiterea și primirea emailurilor și o sincronizare automată a calendarelor, task-urilor și contactelor din Outlook cu ajutorul Microsoft Exchange Server. Windows Mobile 6 le facilitează operatorilor și producătorilor de terminale integrarea de soluții VoIP în echipamentele acestora. În Europa, atât British Telecom, cât și HP vor fi printre primii actori care vor furniza telefoane inteligente cu oferte VoIP pentru clienții de business.
'Orange a fost primul operator care a lansat vreodată un telefon inteligent cu Windows Mobile. Odată cu lansarea Windows Mobile 6, clienții noștri se pot bucura acum, mai mult ca niciodată, de o experiență de lucru mobil cu acces rapid la email și aplicații de business. Securitatea ridicată îndepărtează barierele din calea lucrului mobil, și din ce în ce mai mulți utilizatori beneficiază de faptul că 'au biroul la ei' chiar și când sunt în mișcare', a declarat Sanjiv Ahuja, CEO Orange.
Noi produse Windows Live pentru noile terminale mobile
Tot la Congresul 3GSM de la Barcelona Microsoft a anunțat lansarea a 3 noi variante de Windows Live pentru serviciile mobile, care oferă capabilități de căutare și comunicații pentru a'“i ajuta pe utilizatori să își acceseze universul de relații și informații de pe dispozitivele lor mobile. Disponibile în prezent în SUA și Marea Britanie, Live Search for Windows Mobile și Live Search for Java oferă utilizatorilor aplicații avansate de căutare locală de pe telefoanele mobile. Odată cu lansarea Windows Mobile 6, Microsoft a introdus și Windows Life for Windows Mobile '“ un set bogat de servicii Windows Live ce includ email, mesagerie instantanee și căutare. Noile aplicații Live Search vor fi diponibile în SUA și în Marea Britanie pentru utilizatorii ce folosesc dispozitive cu Windows Mobile, seriile Nokia 40 și 60, familia Motorola RAZR-SLVR, LG și Samsung. Tot aici Microsoft a anunțat și că alți doi producători de terminale, LG și Toshiba, vor integra Windows Mobile în terminalele lor. Windows Live for Windows Mobile include Windows Live Mail, Windows Live Messenger, Live Search și Windows Live Spaces. Windows Live for Windows Mobile este unul din primele exemple ale industriei de listă unică de contacte integrată într-un dispozitiv mobil.
Vodafone Cehia facturează prin Microsoft
La Congresul 3GSM de la Barcelona Microsoft și Sitronics Telecom Solutions din Republica Cehă (fostă STROM Telecom) au anunțat că vor colabora pentru a oferi operatorilor o soluție de facturare end-to-end ce integrează aplicațiile primare ale liniei de business și soluțiile de relații cu clienții și cele de facturare. Primul client care va beneficia de pe urma acestei alianțe este filiala Vodafone din Republica Cehă, cu scopul de a putea lansa mai rapid pe piață servicii pachetizate sofisticate.
Microsoft s-a prins, multimedia mobilă face toți banii
Microsoft a lansat și PlayReady, o nouă tehnologie de accesare a conținutului multimedia optimizată pentru a satisface nevoile operatorilor mobili și ale producătorilor de terminale pentru divertismentul și comerțul digital. Microsoft PlayReady le facilitează operatorilor posibilitatea de a oferi o gamă de noi servicii personalizate pe tendința interesului consumatorilor pentru media digitale mobile. Operatori mobili din întreaga lume, printre care Telefonica, O2, Verizon Wireless, Bouygues Telecom, Cingular Wireless, AT&T au în plan implementarea acestei tehnologii. Ca rezultat al dialogului extins cu industria mobilă, tehnologia Microsoft PlayReady permite un spectru vast de modele de business precum abonamente, închirieri, pay-per-view ce pot fi aplicate mai multor tipuri de conținut digital, precum și o gamă extinsă de formate video și audio.
Tipurile de conținut suportate includ muzică, video, jocuri, tonuri de apel și imagini. Iar cererea de divertisment mobil cu venituri la nivel mondial de cca. 19 mld. USD în 2006 continuă să crească în toate sectoarele, inclusiv în serviciile de muzică, tonuri de apel, jocuri și video.
Foto: Pieter Knook, vicepreședintele diviziei de Dispozitive Mobile a Microsoft.





