
În cadrul primei sale conferințe de presă desfășurată joi, 23 august 2007, noul ministru al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI), Iuliu Winkler, a anunțat semnarea, în aceeași zi, a contractului prin care consorțiile formate din Romtelecom SA și Sysware Systems Integration SRL, respectiv S&T Romania SRL și accessNet International SRL vor asigura echipamente hardware, software, de comunicații și servicii aferente pentru instalarea, punerea în funcțiune, mentenanța și serviciile de acces la Internet pentru cele 246 de Rețele Electronice ale Comunităților Locale (RECL) incluse în proiectul Economia Bazată pe Cunoaștere.
La sfârșitul conferinței de presă, ministrul Winkler ne-a acordat, în exclusivitate, un scurt interviu în care a punctat prioritățile mandatului său, strategia de a promova industria IT&C ca un domeniu prioritar al actualei guvernări dar și provocările sale personale în noua funcție cu care a fost investit.
Revenind la subiectul principal al conferinței, cele două consorții, Romtelecom SA și Sysware Systems Integration SRL, respectiv S&T Romania SRL și accessNet International SRL, au fost declarate câștigătoare în urma licitației internaționale competitive organizate de MCTI conform regulilor de achiziție ale Băncii Mondiale. Valoarea cumulată a celor două contracte este 23.335.976 USD. Din această valoare totală, contractul încheiat cu consorțiul Romtelecom-Sysware Systems reprezintă 20.523.139 USD, iar cel semnat cu consorțiul S&T-accessNet, 2.812.837 USD. Consorțiul Romtelecom-Sysware Systems Integration SRL este câștigătorul a șapte loturi corespunzătoare regiunilor Nord-Est (două zone), Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest și Centru, în timp ce consorțiul format din S&T Romania SRL și accessNet International SRL a câștigat un lot, aferent regiunii Sud-Est.
Cele două consorții vor realiza în timp de 16 săptămâni de la semnarea contractului implementarea Rețelelor Electronice Locale. În total, vor fi informatizate 246 de sedii de primării, 246 de sedii ale bibliotecii publice, 246 de Puncte de Acces Public la Informație și 502 școli gimnaziale. Toate locațiile vor fi dotate cu echipamente IT&C de ultimă generație, conectate la Internet Broadband pe soluții fibră optică și radio. În total, au fost achiziționate 4.265 PC-uri desktop, 642 servere, 214 routere, 214 camere foto digitale, 214 copiatoare, 428 imprimante, 214 scannere, 214 multifuncționale etc. Contractele semnate cu cele două consorții acoperă costul abonamentului lunar la Internet în bandă largă timp de trei ani. Până în 2010, consorțiile vor oferi, de asemenea, servicii de training pentru 246 de persoane, mentenanța, asistența tehnică a rețelelor și asigurarea tuturor echipamentelor ce formează rețelele locale.
Totodată, pentru consolidarea rolului MCTI în definirea strategiei naționale IT&C ministrul Winkler a anunțat și scoaterea la concurs a 36 de posturi vacante în cadrul MCTI, și anume 11 posturi de consilier asistent, 3 de consilier superior, 3 de expert asistent, 4 de referent asistent, 4 de referent debutant, 2 de consilier debutant, 6 de consilier principal, 2 de consilier juridic debutant, 1 post de consilier juridic asistent. La prima conferință de presă a noii echipe MCTI au participat și Secretarul de Stat pentru Tehnologia Informației, Zoltán Somodi, și Secretarul de Stat pentru Comunicații și Relația cu Parlamentul, Constantin Teodorescu.





