.

Industria telefoniei mobile a sărbătorit în luna iulie 15 ani de la înființarea SMSC (Short Message Service Centre), principala aplicație din spatele mesageriei text, care a fost lansată pentru prima oară pe piață de către Acision în anul 1992. La acea vreme, primul din multitudinea de contracte semnate în anul respectiv a fost cel cu operatorul Telenor.

În 1992, versiunea 1.0 SMSC avea o capacitate de 10 mesaje pe secundă, în scurt timp depășită printr-o continuă inovație în vederea îmbunătățirii capacității, fiabilității și a accesabilității. Astfel, în anul 1999 s-a ajuns la o capacitate de 50 de ori mai ridicată, însemnând 500 de mesaje pe secundă. În prezent, această capacitate a vitezei a fost depășită de încă 32 de ori.

În ciuda evoluției rapide a pieței mobile, SMS-ul continuă să fie cel mai important serviciu cu valoare adăugată pentru operatori. Chiar și în cele mai dezvoltate țări, ca cele din Europa de Vest unde penetrarea serviciului SMS a ajuns la 90%, centrele SMSC sunt vitale pentru operatorii care caută să se diferențieze prin servicii de mesagerie de înaltă calitate.

Raportul „Mobile Messaging Futures 2007 – 2012" realizat de specialiștii de Portio Research arată că în timp ce creșterea veniturilor din SMS-uri nu se va suprapune creșterii volumului de SMS-uri, până în anul 2012 veniturile obținute la nivel mondial din traficul de SMS-uri va ajunge la 67 miliarde USD pe baza celor 3,7 trilioane de mesage ce vor fi operate.

Articol apărut în COMUNIC@ȚII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMĂRUL 78 - septembrie 2007

Comandați online ediția print a revistei COMUNIC@ȚII Mobile: