.

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI) a anunțat pe 23 noiembrie că va relua procesul de selecție a unui consultant în vederea lansării unei oferte publice de vânzare de acțiuni pe piața de capital a pachetului pe care statul român îl deține la SC Romtelecom SA, după ce s-a constat faptul că a expirat Contractul de consultanță încheiat în data de 8 august 2006.

Potrivit Capitolului VIII din contractul aminitit, durata acestuia a fost stabilită la 9 luni de la data semnării de către toate părțile contractante.
Reprezentanții MCTI și ai Credit Suisse Securities (Europe) au agreat că acest contract a încetat să mai producă efecte juridice, ca urmare a expirării duratei lui de valabilitate, în conformitate cu Capitolul XX, art. 57, lit. i.

De asemenea, ambele părți au convenit că nu au nici un fel de pretenții de la cealaltă parte decurgând din încheierea și executarea acestui contract.
Contractul de consultanță și servicii financiare a fost încheiat în vederea realizării ofertei publice inițiale secundare de valori mobiliare a MCTI, constând în vânzarea a până la 45,98972% din acțiunile Romtelecom SA, deținute de statul român prin MCTI, inclusiv a asistării acestuia în procesul de listare pe piața bursieră internă și internațională și a efectuării tuturor activităților specifice acestor acțiuni.