Președintele Traian Băsescu a trimis pe 6 noiembrie Parlamentului, pentru reexaminare, Legea de aprobare a OUG 134/2006 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, susținând că procedura de adoptare a legii a fost neconstituțională.
Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, șeful statului consideră că procedura de adoptare a acestei legi este neconstituțională, fiind încălcate prevederile art. 75 alin. (1) din Constituție. Președintele Băsescu arată că articolul 1 al Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 134/2006 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației (ANRCTI) prevede că Autoritatea se înființează ca autoritate publică autonomă. De asemenea, președintele precizează că articolul 75 alin. (1) din Constituție prevede că proiectele de legi și propunerile legislative prin care se înființează autorități administrative autonome (în baza art. 117 alin. (3) din Constituție) se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată. Astfel, în cazul adoptării acestei legi, care înființează o autoritate publică autonomă, Camera decizională trebuia să fie Senatul, și nu Camera Deputaților, subliniază șeful statului. Președintele Traian Băsescu mai arată că, "în forma legii transmise spre promulgare, ANRCTI devine o autoritate publică autonomă aflată sub controlul unic al Camerei Deputaților, și nu sub controlul ambelor Camere ale Parlamentului, cum sunt celelalte autorități publice autonome, precum Consiliul Național al Audiovizualului, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare etc".
"Fără a contesta dreptul Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, de a decide cui subordonează o autoritate publică, președintele României consideră că, «pentru a fi respectate principiile constituționale ale bicameralismului și controlului parlamentar exercitat de ambele Camere ale Parlamentului, este nevoie ca întreg controlul asupra activității ANRCTI să fie exercitat atât de Camera Deputaților, cât și de Senat»", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului și ținând cont de motivele invocate, șeful statului solicită reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2006 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației.
Până la aprobarea legii, ANRCTI rămâne subordonată Primului Ministru.
Reexaminarea ar putea aduce și alte modificări, în urma obiecțiilor transmise de Comisia Europeană, care consideră că în forma propusă, noua lege acordă Ministerului Comunicațiilor o putere de influență prea mare asupra ANRCTI. Conform legii propuse, MCTI va putea impune propria strategie, comunicată anual cu titlu obligatoriu către ANRCTI. MCTI este instituția care gestionează acțiunile statului la Romtelecom, SNR și Poșta Română, ca atare strategia sa este potențial în conflict cu statutul de arbitru independent al ANRCTI. De asemenea, condițiile de numire și revocare a conducerii ANRCTI propuse de Camera Deputaților în formularea legii sunt considerate potențial abuzive de către Comisia Europeană.





