
COSMOTE România a lansat pe 17 ianuarie 2008 programul de loialitate "COSMOTE pentru tine", care oferă abonaților existenți suplimentar între 60 și 780 de minute gratuite pe an, către orice rețea națională, precum și telefoane mobile gratuite sau subvenționate. Beneficiile sunt acordate abonaților care își reînnoiesc contractele pentru o perioda de unul sau doi ani. Minutele de loialitate pot fi utilizate pe întreaga perioadă contractuală, iar numărul lor variază în funcție de planul tarifar al abonatului.
În plus, abonații COSMOTE eligibili pentru acest program pot alege dintr-o gamă largă de telefoane mobile oferite gratuit sau la un preț redus, în oricare din locațiile rețelei comerciale a COSMOTE, formată din peste 850 de magazine proprii, Germanos, Internity, Romtelecom și dealeri independenți. Subvențiile se acordă inclusiv pentru modelele cele mai nou lansate, precum telefonul Levi’sÒ, dar și pentru terminalele Nokia cu i-modeÒ (Nokia N73, Nokia E60 și Nokia 6120 Classic).
„COSMOTE pentru tine este un program de loialitate conceput astfel încât să ofere consumatorilor cele mai importante și relevante beneficii, așa cum reiese și din studiile de piață pe care le-am realizat. Pentru a răsplăti loialitatea și încrederea pe care ne-o acordă, COSMOTE oferă prin acest program de loialitate două beneficii majore clienților săi - minute naționale și telefoane mobile de ultimă generație gratuite", a declarat Celesta Pădineanu, Manager Departament Loialitate și Retenție COSMOTE România.
Alternativ, clienții care nu doresc să își schimbe telefonul mobil, pot opta, la expirarea contractului, pentru oferta curentă. Abonamentele COSMOTE destinate segmentului rezidențial includ până la 480 de minute naționale pe lună, la prețuri între 3-53 Euro/lună (fără TVA).
Clienții rezidențiali mai pot alege și dintr-o serie de extraopțiuni accesibile, care conțin servicii de voce, SMS-uri sau MMS-uri, precum extraopțiunea cu 500 de minute și 500 de SMS-uri în rețea pentru doar 3 euro pe lună (fără TVA). Cei care se abonează pentru o perioadă de 2 ani primesc patru luni de abonamet gratuit și 800 de minute naționale incluse, în acest interval de timp.





