.

Compania GLOBUL, membră a Grupului COSMOTE, a anunțat pe 1 iunie 2008 că Haris Kotsibos a fost numit în funcția de Chief Executive Officer. Acesta îi succede lui Thanasis Katsiroubas, al cărui mandat de trei ani s-a încheiat. Noul CEO are o experiență de peste 15 ani în marketing și vânzări și a deținut, din ianuarie 2008, poziția de Chief Commercial Director al GLOBUL.

Dl. Kotsibos și-a început cariera în compania Procter & Gamble Grecia și a ocupat apoi funcția de Marketing Director în Unifon/Vodafone și Gr. Sarantis. El s-a alăturat OTE în 2002, fiind numit pe poziții precum Director Comercial în cadrul OTE International, Chief Commercial Director al Armentel și Director Executiv Comercial al OTEGlobe. Dl. Kotsibos este licențiat în Inginerie Electrică al Universității Tehnice din Atena și deține o diplomă MBA de la Durham University Business School din Marea Britanie.

GLOBUL este subsidiara Grupului COSMOTE în Bulgaria. La sfârșitul primului trimestru al anului, GLOBUL avea aproximativ 3,9 milioane clienți. Compania oferă o acoperire de 99,95% din populație și 98,68% din teritoriu. Grupul COSMOTE are în prezent peste 16 milioane de clienți la nivel regional.