Oracle Corporation a anunțat pe 27 iunie că în trimestrul patru al anului fiscal 2008, câștigul pe acțiune calculat conform GAAP (principiile contabile general acceptate) a crescut cu 27% până la $0,39, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Veniturile GAAP în trimestrul IV au crescut cu 24% până la suma de $7,2 miliarde, în timp ce profitul net a crescut cu 27%, până la $2,0 miliarde. Veniturile totale din software, calculate conform GAAP, au înregistrat o creștere de 26%, însumând $6,0 miliarde. Veniturile din licențele pentru aplicații software noi, conform GAAP, s-au majorat cu 27%, iar veniturile din licențele noi pentru baze de date și middleware au crescut cu 23%, în timp ce veniturile din licențele noi pentru aplicații au crescut cu 36%. Veniturile din update-urile pentru licențele software și suportul pentru produse, conform GAAP, au crescut cu 25%, până la $2,8 miliarde. Veniturile din servicii, calculate potrivit GAAP, s-au majorat la rândul lor cu 18%, până la suma de $1,3 miliarde.
Câștigul pe acțiune non-GAAP în trimestrul al patrulea a înregistrat un progres de 27% până la $0,47, iar câștigul net non-GAAP a înregistrat o creștere de 27%, atingând cifra de $2,4 miliarde.
Pentru exercițiul fiscal 2008, profitul pe acțiune conform GAAP a crescut cu 30% până la $1,06. Veniturile GAAP aferente exercițiului fiscal 2008 au crescut cu 25%, până la $22,4 miliarde, în timp ce profitul net anual conform GAAP a înregistrat o creștere de 29%, totalizând $5,5 miliarde. Veniturile totale din licențele pentru aplicații software noi, conform GAAP, au crescut cu 28% la nivelul întregului an, până la suma de $7,5 miliarde, iar veniturile din licențe noi pentru baze de date și middleware au crescut cu 24%, în timp ce veniturile din licențe noi pentru aplicații s-au majorat cu 38%. La nivelul întregului an, veniturile din update-urile pentru licențele software și suportul pentru produse, conform GAAP, au crescut cu 24%, însumând $10,3 miliarde. Veniturile anuale din servicii, potrivit GAAP, au înregistrat o creștere de 21%, până la $4,6 miliarde. Marjele operaționale calculate potrivit GAAP s-au majorat cu aproape 200 de puncte de bază, la 35% în FY08.
Câștigul pe acțiune non-GAAP la nivelul exercițiului fiscal 2008 a crescut cu 29% comparativ cu anul precedent, până la $1,30. Profitul net anual non-GAAP a crescut la rândul său cu 28%, ajungând la $6,8 miliarde comparativ cu exercițiul fiscal 2007.
"Marjele operaționale non-GAAP au crescut cu 200 de puncte de bază în FY08, la un nivel record de 43,0%," a declarat Safra Catz, Președinte și CEO. „Profitul pe acțiune non-GAAP a crescut cu 29% la nivelul întregului an și s-a triplat în ultimii cinci ani. Oracle a înregistrat rezultate solide an după an."
"Veniturile Oracle din licențele noi pentru aplicații software au crescut cu 38% în FY08, în timp ce veniturile SAP din licențele pentru noi aplicații software s-au majorat cu numai 13% în exercițiul lor fiscal cel mai recent", a declarat Președintele Charles Phillips. "Acesta este al treilea an consecutiv în care am luat din cota de piață a SAP în domeniul aplicațiilor".
"Acum patru ani am anunțat public un plan pe cinci ani de a înregistra un profit pe acțiune non-GAAP la o rată anuală compusă de creștere de 20%", a declarat Larry Ellison, CEO Oracle. "În ultimii patru ani ne-am depășit planul și am înregistrat o rată anuală compusă de creștere a profitului pe acțiune non-GAAP de peste 26%."





