.

Orange și Research In Motion (RIM) au anunțat pe 10 septembrie lansarea noului BlackBerry® Bold™ cu capacități 3G pe piața românească.

Cu BlackBerry Bold smarphone, clienții Orange pot beneficia de vitezele mari de transfer de date HSDPA, de modulul Wi-Fi® integrat, precum și de o gamă bogată de functii multimedia. Modelul este disponibil în versiunea cu exterior negru lucios, cadru din crom satinat iar pe spate are un aspect care imita pielea.

„Ne bucurăm că suntem primii care oferă clienților smartphone-ul BlackBerry cu capacități 3G. Orange încearcă de fiecare data să aducă pe piața românească cele mai recente modele de telefoane inteligente, iar acum oferim patru modele BlackBerry și o gamă largă de planuri tarifare dedicate ," a declarat Răzvan Sturza, Product Manager la Orange România.

Cu ajutorul dispozitivului GPS integrat, BlackBerry Bold smartphone poate identifica exact locul în care se află, prin intermediul BlackBerry® Maps, precum și cu alte aplicații și servicii bazate pe localizare. Prin capacitățile îmbunătățite de redare, vitezele mai mari de descărcare și abilitatea de a suporta simultan voce și date, telefonul BlackBerry Bold permite utilizatorilor chiar și folosirea altor aplicatii în timp ce vorbesc la telefon.

„Noul Blackberry Bold reprezintă un uriaș pas inainte pentru gama produselor de tip smartphone adresate segmentului business și se ridică la înălțimea așteptărilor prin viteza incredibilă, putere și funcționalitate. Sperăm că lansarea Blackberry Bold va face si mai atractiva oferta Orange pentru clientii corporate care iși doresc mai mult decât un telefon inteligent", a declarat Mark Guibert, Vice President of Corporate Marketing, RIM.

Caracteristicile telefonului inteligent BlackBerry Bold cuprind:

• Dimensiuni: 114 x 66 x 15 mm. Greutate aproximativă (cu bateria detașabilă inclusă) 136 g.
• Design elegant cu finisaje elegante, lucioase.
• Ecran LCD color, Half-VGA (480x320 rezoluție la 217 ppi) care prezintă imagini de o calitate uimitoare.
• Tastatura de precizie recent realizată permite introducerea rapidă și fără greșeli a textului.
•  Compatibil HSDPA (tri-band) și rețele Wi-Fi (802.11 a/b/g) pentru mediul de afaceri, care alături de procesorul mobil de ultimă generație de 624 MHz scurtează timpul de descărcare a atașamentelor din mesajele e-mail, facilitează transmisiile video sau redarea paginilor web.
• Dispozitiv GPS integrat, precum și capacități îmbunătățite de redare și viteze de descărcare mai mari, fiind compatibil cu BlackBerry® Maps și alte aplicații bazate pe identificarea locațiilor.
• Include o memorie Flash de 128 MB și o memorie de 1 GB integrată pentru stocare, precum și un card de memorie microSD/SDHC* de 1GB, ușor accesibil în slotul lateral.
• Un browser recent îmbunătățit și foarte performant, un ecran cu înaltă rezoluție și foarte colorat oferă utilizatorilor aflați în mișcare o experiență de parcurgere a paginilor web cu o reprezentare similară celei de pe un calculator desktop.  Bila rotitoare trackball are rolul de mouse, facilitând astfel navigarea pe site-uri în opțiunile „Page View" (vizualizarea tip pagină) sau „Column View" (vizualizare tip coloană) sau funcția de poziționare-și-apăsare point-and-click pentru a mări anumite secțiuni ale paginii web, în timp ce alte setări adaptate permit utilizatorilor să aleagă între formatul și conținutul HTML în stil integral desktop și versiunea mobilă. De asemenea, atașamentele pot fi acum descărcate din browser, existând și suport pentru vizionarea transmisiilor video (RTSP – protocol de transmisie în timp real).
•  Fișierele Microsoft® Word, Excel sau PowerPoint pot fi descărcate și editate direct pe aparat, cu ajutorul suitei DataViz® Documents to Go® încărcate în prealabil.
•  O cameră foto de 2 megapixeli, cu capacități de înregistrare video, blitz încorporat și zoom digital.
•  Numeroase caracteristici de telefon superioare, inclusiv Speaker Independent Voice Recognition – SIVR (recunoașterea independentă a vocii vorbitorului) pentru Voice Activated Dialing - VAD (apelare cu activare vocală), Bluetooth® 2.0, cu suport pentru casca hands-free, căști stereo, set pentru mașină (inclusiv set de mașină compatibil cu profilul Bluetooth de acces la SIM la distanță - Remote SIM Access Profile) și alte periferice Bluetooth.
•  Pentru gestionarea fișierelor de muzică și video, software-ul BlackBerry® Desktop Manager cuprinde Roxio® Media Manager pentru BlackBerry®, precum și Roxio Photosuite® 9 LE, care facilitează mărirea fotografiilor și crearea albumelor foto pe calculator. Pentru utilizatorii care își gestionează colecția proprie cu iTunes®, noua aplicație BlackBerry® Media Sync oferă o modalitate simplă de sincronizare a colecțiilor de muzică digitală iTunes cu BlackBerry Bold smartphone**. Suportul pentru USB 2.0 de mare viteză permite transferul rapid al tuturor fișierelor de pe un calculator pe telefonul BlackBerry Bold.
•  Suportă utilizarea serviciului BlackBerry® pentru Internet care permite accesarea a până la 10 conturi de e-mail personale sau de serviciu, inclusiv cele mai populare conturi de e-mail ISP.
•  Suportă BlackBerry® Enterprise Server pentru derularea activităților de afaceri, oferind o securitate avansată și management IT în medii IBM® Lotus® Domino®, Microsoft® Exchange, și Novell® GroupWise®.

BlackBerry Bold este deja disponibil pentru clienții corporate ai Orange și va fi disponibil în toate magazinele Orange începând cu 15 septembrie, la prețuri între 349 și 439 euro, în funcție de planul tarifar ales.