.

ANCOM a finalizat analiza modului în care furnizorii de servicii de telefonie au implementat măsurile necesare pentru tratarea cu prioritate a apelurilor către serviciul de urgență 112 și a transmis Ministerului Comunicațiilor un set de recomandări pentru tratarea congestiilor care se produc în rețelele de telefonie în situații de urgență.

Investigația ANCOM a vizat identificarea și evaluarea mecanismelor de prioritizare a apelurilor de urgență către 112 implementate în rețelele proprii de către Cosmote, Orange, RCS&RDS, Romtelecom, Telemobil, UPC și Vodafone, operatori care deservesc peste 99% din totalul utilizatorilor de servicii de telefonie din România.

Investigația s-a concentrat asupra funcționării rețelelor în perioada imediat următoare cutremurului din 25 aprilie, când numărul de apeluri transmise către 112 a crescut cu 50% în intervalul de o oră după producerea cutremurului față de intervalul de o oră anterior.

Pe parcursul investigației, specialiștii ANCOM au verificat existența și funcționarea mecanismelor de prioritizare aferente fiecărui segment relevant de rețea: interfața radio de acces – exclusiv pentru rețelele publice mobile de telefonie, rețeaua internă de comutație și transport, legăturile de interconectare aferente transferului apelurilor către rețeaua operată de Romtelecom respectiv, în cazul Romtelecom, către Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU).

În urma investigației a rezultat faptul că operatorii aveau implementate, la data cutremurului, diverse mecanisme și proceduri menite să optimizeze tratarea apelurilor către serviciul de urgență 112. Astfel, operatorii au implementate măsuri pentru simplificarea logicii de tratare a apelurilor de urgență în vederea optimizării timpului de tratare, măsuri pentru tratarea cu prioritate a apelurilor către 112 față de apelurile obișnuite în ceea ce privește alocarea de resurse și măsuri pentru rezervarea unor resurse pentru apelurile de urgență.

Investigațiile au arătat că numărul și eficiența mecanismelor implementate variază de la un furnizor la altul, în funcție de tipul rețelei și de echipamentele utilizate, dar și faptul că aceste mecanisme nu pot soluționa complet problema apelurilor nefinalizate în situații de congestie a rețelei cauzate de creșteri masive și bruște a numărului de apeluri.

„Pentru a trata mai eficient în viitor congestii precum cea din seara zilei de 25 aprilie am solicitat introducerea de către toți operatorii a unor proceduri de prioritizare suplimentare, care însă ar trebui aplicate numai în situații de urgență", a declarat președintele ANCOM, Cătălin Marinescu. „Respectăm în acest fel principiul proporționalității și evităm creșterea disproporționată a costurilor pentru operatori, costuri care s-ar reflecta în facturile utilizatorilor finali," a completat președintele ANCOM.

ANCOM va monitoriza modul în care operatorii de rețele și servicii de comunicații asigură transmiterea în mod neîntrerupt, cu prioritate, către SNUAU a apelurilor către serviciul de urgență 112. Procedura de monitorizare prevede că operatorii vor furniza către Autoritate un raport periodic privind traficul către 112, care va cuprinde valorile datelor de trafic citite în ziua și ora de trafic maxim stabilite de ANCOM, în funcție de structura de trafic din ultimul an specifică fiecărei rețele.

Pe baza acestor informații se va putea calcula gradul de serviciu acceptat, precum și ponderea apelurilor spre 112 din totalul de trafic și ANCOM va putea solicita ajustări ale parametrilor de funcționare ai mecanismelor de prioritizare.

ANCOM a transmis Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale rezultatele analizei și propunerile sale, inclusiv propunerea de modificare a prevederilor legale în vigoare, astfel încât legea să diferențieze între procedurile aplicabile în cazul rutării apelurilor către serviciul de urgență 112 în situații de funcționare normală a rețelei și cazurile care pot fi considerate de urgență, adică pot determina creșteri neașteptate și anormale ale volumului de trafic prelucrat, inclusiv trafic către 112, în perioade scurte de timp.

Aceste cazuri trebuie clar definite, eventual în funcție de gravitate, iar procedurile aplicabile trebuie să fie corespunzătoare cazului identificat și declanșate atunci când situația de urgență se produce.

 „Nu în ultimul rând, ne propunem ca împreună cu operatorii de telefonie să lansăm o campanie de educare a publicului cu privire la comportamentul pe care ar trebui să îl aibă utilizatorii de servicii de comunicații în situații de urgență. Este important ca toată lumea să înțeleagă faptul că în momentele imediat următoare producerii unei catastrofe este necesar să își limiteze convorbirile la cele strict necesare. Unele telefoane pot aștepta, dar un apel la 112 trebuie să ajungă imediat la destinație" a mai adăugat președintele ANCOM.