
Între 19 și 20 octombrie, peste 350 de specialiști ai tehnologiei informației și comunicațiilor și reprezentanți ai administrațiilor guvernamentale de pe toate continentele își vor da înâlnire la București pentru a dezbate subiecte esențiale ale momentului la nivel local, regional și internațional din perspectivă globală.
Cu ocazia organizării Global Forum în România, Dr. Sylviane Toporkoff, Președinte și Fondator Global Forum, prezentă la București, a anunțat personalitățile internaționale care vor participa la cea mai importantă întâlnire la nivel global în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor și a subliniat prioritatea la momentul actual de integrare a soluțiilor și aplicațiilor TIC în strategiile de stimulare economică și măsuri anticriză dezvoltate de guvernele lumii.
« Ediția a XVIII-a a Global Forum este una fără precedent, fiecare sesiune a evenimentului beneficiind de prezența unui expert din cadrul Comisiei Europene în domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor din perspectivă locală, regională și internațională. Convergența dintre industriile de telecomunicații, tehnologia informației și audiovizual implică dezvoltarea Societății Informaționale la nivel de oraș, regiune și țară,devenind un instrument eficient de luptă anticriză.» a declarat Dr. Sylviane Toporkoff.
Global Forum 2009 beneficiază de prezența a numeroși specialiști la nivel mondial și reprezentanți ai autorităților guvernamentale internaționale.
Vor participa experți din cadrul Comisiei Europene printre care Joao Da Silva, Director pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor al Comisiei Europene, repezentanți ai celor mai importante companii din industrie: Gerard M. Mooney, Director Relatii Guvernamentale Internaționale și Educație în cadrul IBM - S.U.A.; Dorothy Attwood, Vice-Președinte al Direcției de Reglementare și Protecție a Accesului la Informații, AT&T Service - S.U.A.; Jacquelynn Ruff, Vice-Președinte Dezvoltarea Politicilor Publice și Relații Guvernamentale Internaționale, Verizon, S.U.A. – AT&T și Verizon fiind cei mai mari operatori din Statele Unite și din lume, William S. Coats, Partener Proprietate Intelectuală, White&Case LLP, (studiourile Hollywood), aflat printre cele mai mari cabinete de avocatură din lume și, de asemenea, reprezentanți guvernamentali la cel mai înalt nivel: Mark Seifert, Consilierul Președintelui Obama în cadrul Administrației Naționale de Telecomunicații și Informații din Statele Unite ale Americii; Yu Xiao Hui, Director în cadrul Academiei de Cercetare în Telecomunicații, China – Ministerul Industriei de Informații și Telecomunicații din China, unul din cele mai puternice ministere la nivel mondial; Najat Rochdi, Director adjunct al Biroului de la Geneva, în cadrul Programului de Dezvoltare a Națiunilor Unite (UNDP), Elveția; Thomas Rosch, Comisia Federală de Comerț S.U.A.- responsabilă la nivelul guvernului federal de reglementare a comerțului american. Robert Hensler, Cancelar de Stat al Statului Geneva, Elveția.
Implementarea tehnologiilor informației și comunicațiilor în cât mai multe sectoare de activitate la nivel public și privat constituie o prioritate pe agenda internațională a societăților lumii, sesiunile Global Forum fiind dedicate tematicilor de actualitate stringentă ale domeniului.
Astfel, vor fi prezentate și dezbătute la București concepte cum ar fi cele de e-Guvernare, e-Sănătate, sisteme de plăți electronice, e-Green și impactul tehnologiilor asupra mediului, telemedicină, media digitală, dezvoltare a internetului broadband de mare viteză, redefinire a dialogului dintre stat și societate prin comunicarea electronică, soluții și aplicații care servesc interesului cetățeanului în scopul îmbunătățirii calității vieții.
De asemenea, în cadrul Global Forum o sesiune specială va fi dedicată unei teme de maxim interes dezbătute la nivel mondial între Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și China cu privire la normele de reglementare a utilizării internetului și accesului la informații.
« Concluziile Global Forum 2009 la București, în urma sesiunilor de dezbateri ale experților din peste 30 de țări vor fi comunicate Comisiei Europene și guvernelor lumii ca recomandări strategice pentru dezvoltarea Societății Informaționale.» a afirmat Dr. Sylviane Toporkoff.
Fondator si partener al Items International, Dr. Sylviane Toporkoff a creat și lansat inițiativa "Global Forum/Shaping the Future" în 1992 și este de 17 ani Președinte Global Forum coordonând edițiile anuale desfășurate în întreaga lume.
La evenimentul organizat de reprezentanții Global Forum au participat de asemenea: Marius Fecioru, Secretar de Stat, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; Sorin Mîndruțescu, Președinte al Camerei de Comerț Americane în România – AMCHAM; Eduard Lovin, Director Executiv al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM; Mihai Staicu, Asociația Municipiilor din România; Sofia Zainea, Country Communications Manager, IBM; Cătălin Crețu, Country Manager, Visa International, România; Valentin Miron, Președinte VMB Partners; Marius Bostan, Președinte al Fundației Naționale a Tinerilor Manageri.
Concepte inovative în domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor lansate în premieră mondială la București
România introduce în premieră în cadrul Global Forum 2009 « Orașul Digital European », un concept dincolo de Web 2.0. care va redefini stilul de viață al cetățeanului în societatea modernă și care va utiliza cele mai avansate tehnologii de informații și comunicații. Totodată, o altă noutate este reprezentată de lansarea unui proiect 100% românesc construit pe o platformă inovativă de tip « rețea socială » cu scop de promovare și stimulare economică la nivel local și regional.
GLOBAL FORUM a fost creat în 1992, la inițiativa Items International și a Fundației Sophia Antipolis și beneficiază de sprijinul și participarea Comisiei Europene.
GLOBAL FORUM 2009 se desfășoară sub înaltul patronaj al Președenției României și este co-organizat în România împreună cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM având drept parteneri: Serviciul Român de Informații, Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM, Camera de Comerț Americană din România - AMCHAM și Asociația Municipiilor din România.
Ediția 2009 a Global Forum beneficiază până în prezent de sprijinul următoarelor companii: Romtelecom, Cosmote, IBM, Microsoft, Consip, Verizon, EADS, Ericsson România, AT&T, Afilias, Proxim, Qualcomm, White&Case, VMB Partners, PosteLink.





