
Flamingo International a înregistrat o creștere de 30% pe vânzările de netbook-uri comparativ cu anul trecut. Această evoluție este datorată în principal scăderii prețurilor la acest tip de echipamente, evoluției tehnologiei către performanțe apropiate de cele oferite de laptopurile clasice și de extinderea ofertei pe această categorie de produse.
„Netbook-urile au fost singura categorie de produse din zona IT pe care am înregistrat o creștere de aproximativ 30%, pe fondul unei piețe care a crescut cu numai 10% pe această categorie de produs. Prețul accesibil, ultraportabilitatea și oferta variată au fost caracteristicile de bază care au dus la această evoluție, pe o piață care la sfârșitul anului va fi mai mică cu aproximativ 60%, comparativ cu 2008", a declarat Zdenek Kustka, Sales Director Flamingo International.
O altă particularitate a acestui an pe zona de IT a fost accelerarea trecerii de la desktopuri la notebook-uri, fapt care s-a concretizat într-o scădere mai abruptă a vânzărilor de desktopuri, spre valori mai mici cu aproximativ 80% față de anul trecut.
"Ne așteptăm ca anul următor, acest segment de produse să fie unul dintre puținele care vor înregistra creșteri de două cifre. Pe lângă acesta, ne așteptăm ca și segmentul de notebook-uri să evolueze mai bine anul viitor, pe fondul unei acumulări a necesității de cumpărare pentru acest tip de echipamente, dar și pe fondul eroziunii prețurilor, datorat evoluției tehnologice naturale", a adăugat Zdenek Kustka.
Despre Grupul Flamingo International:
Grupul Flamingo International aniversează în acest an 15 ani de activitate pe piața locală, având ca principal obiect de activitate comerțul cu produse IT&C, electronice și electrocasnice, fiind în acest moment unul dintre liderii de pe piața din România.
Din anul 2005, compania Flamingo International este cotată la Bursa de Valori București, devenind astfel prima și singura companie din industrie prezentă pe piața de capital.





