.

Arox Equipment din județul Maramureș este una dintre numeroasele întreprinderi mijlocii din România care a trecut, în mai puțin de patru luni de la analiza preliminară, la utilizarea curentă a soluției SAP Business All-in-One, cu LASTING System, din Timișoara, ca partener SAP de implementare.

 

Cine este clientul

Arox Equipment, din Baia Mare, este o companie de comerț și distribuție de utilaje de construcții, cu acoperire la nivel național, cu peste 2.000 de clienți finali și parteneri de revânzare în întreaga țară. Compania și-a început activitatea în 2006, iar anul trecut a realizat vânzări de opt ori mai mult decât în 2007. Creșterea exponențială a impus, deci, trecerea de la soluția contabilă și de salarizare inițială la un sistem ERP complex, care să ajute la realizarea unui control eficient al activităților desfășurate, în vederea optimizării resurselor utilizate și a calității serviciilor oferite.

 

Ce problemă avea clientul

„Ca firmă de distribuție, Arox Equipment avea nevoie de operații logistice eficiente și resimțea necesitatea de a pune un accent mai mare pe partea de achiziții, pe un control sporit atât al furnizorilor, cât și al clienților", explică Ronald Wagmann, Director Divizie Soluții IT, Lasting System.

 

De ce a ales SAP

„În urma unui studiu de piață am ales SAP, programul fiind folosit de o mare parte a colaboratorilor noștri și de companiile din domeniu", a declarat Sebastian Breban, Director General Arox Equipment.

 

Cât a durat și cum a fost

Implementarea SAP la Arox Equipment, o companie cu 30 de angajați și circa zece utilizatori ai sistemului, a durat mai puțin de patru luni, de la analiza preliminară și până la trecerea în utilizarea curentă, datorită eforturilor conjugate ale beneficiarului și ale partenerului SAP de implementare, LASTING System. A fost utilizată metodologia de implementare ASAP Focus (accelerated SAP), fiind implicată o echipă mixtă formată din patru utilizatori cheie și un coordonator de proiect de la client, respectiv patru consultanți plus un manager de proiect din partea LASTING System.

„Am lucrat cu o echipă de consultanți profesioniști bine pregătiți, cu un management de proiect foarte bine pus la punct, care anticipează optim nevoile noastre de dezvoltare", spune Sebastian Breban, Director General Arox Equipment. El adaugă: „în prezent, dubla facturare, diferențele de prețuri între factură și comandă, problemele în urmărirea livrării complete, sunt de domeniul trecutului. Prin intermediul sistemului SAP se poate urmări situația unui client sau a unui furnizor în orice moment, având un bun control asupra comenzilor și a situației plăților."

Ce efect are implementarea SAP

Implementarea sistemului SAP Business All-in-One asigură acum gestiunea contractelor, a comenzilor comerciale, a întregului proces de vânzare în mod integrat, oferind companiei o planificare și un control mult îmbunătățite și în același timp o reducere a costurilor. Prin toate acestea, dar și prin oferirea imaginii corecte și complete asupra stocurilor și a mijloacelor fixe și prin generarea de rapoarte manageriale complete, SAP Business All-in-One răspunde optim nevoilor manifestate de Arox Equipment.

 

Despre SAP

SAP este cel mai mare furnizor de software pentru business din întreaga lume, oferind aplicații și servicii cu ajutorul cărora companii de toate dimensiunile și din peste 25 de verticale industriale își optimizează procesele. Cu peste 89.000 de clienți în mai mult de 120 de țări, compania este listată pe câteva burse, inclusiv Bursa de Valori de la Frankfurt și NYSE, cu simbolul „SAP". Pentru mai multe informații accesati www.sap.com.

SAP România s-a înființat în 2002, activitatea sa fiind concentrată pe vânzări și marketing precum și pe dezvoltarea versiunilor localizate ale soluțiilor SAP. Cu o cotă de piață de 22,7% în 2008 (conform IDC) și aproape 300 de clienți în România, SAP este liderul pieței de soluții software pentru afaceri din România. (www.sap.ro)

 

Despre LASTING System

Grupul de firme LASTING, fondat in anul 1995, este astazi unul din liderii pietei romanesti de IT. Activitatile companiilor grupului acopera o arie larga de problematici, de la distributia sistemelor IT & C la dezvoltarea de software si consultanta in domeniul solutiilor integrate, in cele 3 centre teritoriale din tara (Bucuresti, Cluj si Timisoara). Dezvoltarea continuă a activității a făcut ca grupul LASTING să ajungă astazi la peste 120 de angajați si la o cifră de afaceri estimată pentru acest an de peste 25 milioane de Euro.

Cu o experienta in domeniul sistemelor integrate de management a afacerilor de mai bine de 5 ani si prin parteneriatul cu SAP, liderul mondial in domeniu, LASTING poate acoperi nevoile oricarei companii, indiferent de dimensiuni sau de specificul activitatii si asigura o recuperare rapida a investitiei. Echipa de consultanti asigura furnizarea serviciilor de calitate si a suportului de-a lungul intregului ciclu de viata al unei soluții ERP.