
Trend Micro lansează o nouă familie de soluții de securitate dedicate companiilor mari (enterprise) și celor de dimensiuni mijlocii, având la bază infrastructura Trend Micro Smart Protection Network. Soluțiile se adresează companiilor ce doresc să blocheze cât mai eficient cele mai noi amenințări informatice din mediul online și să-și securizeze rețelele IT, serverele și stațiile de lucru realizând totodată importante reduceri de costuri în vremuri economice dificile.
Noua suită Trend Micro Enterprise Security ajută companiile să protejeze mai bine informațiile deținute, necesitând totodată un timp mai scurt pentru achiziționarea și implementarea soluției. Potrivit unei companii independente de cercetare a pieței, Trend Micro reduce riscul de infectare cu peste 60% și taie din costurile de management a securității IT cu până la 40%.
Trend Micro Smart Protection Network este infrastructura din spatele acestor suite de securitate și le diferențiază substanțial de soluțiile competitoare. Această infrastructură asigură companiilor un grad de securitate foarte ridicat iar utilizatorilor protecție maximă de oriunde s-ar conecta la Internet și la rețeaua companiei (de acasă, de la birou, din deplasare).
Noile suite de securitate sunt:
Trend Micro Enterprise Security Suite
Trend Micro Enterprise Security for Endpoints and Mail Servers
Trend Micro Enterprise Security for Gateways
Trend Micro Enterprise Security for Endpoints
Cele patru noi suite se alătură soluțiilor existente Trend Micro Enterprise Security for Communication and Collaboration formând astfel o ofertă extinsă, foarte cuprinzătoare și care se adaptează fiecărei companii în parte, fie că este vorba de o corporație cu mii de stații de lucru și servere sau de o companie de mărime medie.
Suita Trend Micro Enterprise, cea mai cuprinzătoare din întreaga familie Trend Micro, este o soluție de gestionare centralizată a securității IT, concepută pentru a proteja infrastructura de tip Internet gateway a unei companii, serverele de email și de fișiere, desktopurile, laptopurile și toate echipamentele mobile. Trend Micro Enterprise Suite oferă maximum de protecție multi-nivel, securizând compania împotriva virușilor, spamului, amenințărilor de tip spyware dar și celor combinate, inclusiv împotriva celor care se manifestă în mediul online sau care au ca mediu de propagare Internetul.
„Funcționalitățile oferite de cele mai noi suite Trend Micro pentru companiile mari și medii le vor ajuta pe acestea să sporească gradul de protecție cu eforturi minime de management a securității IT și fără să-și pună problema costurilor asociate unor soluții complicate de tip enterprise", precizează Michael Draeger, senior field support, IT, la Silgan Containers, LLC.
Cu mai mult de 38 de fabrici, Silgan Containers este cel mai mare producător de ambalaje de metal pentru domeniul alimentar și, timp de mai mulți ani, compania a utilizat soluțiile Trend Micro pentru o protecție multi-nivel împotriva furtului de date, dar și împotriva celor mai noi amenințări informatice.
„Am creat aceste noi soluții Trend Micro Enterprise Security pe baza unor cercetări de piață amănunțite și din dorința de a ajuta mai bine companiile să obțină maximum de eficiență din partea echipelor de securitate", spune Dan Glessner, vice-president pentru global enterprise și data center marketing, la Trend Micro. "Un număr tot mai mare de organizații caută să consolideze mai multe produse de securitate pe care le au instalate în mai puține soluții, dar mai cuprinzătoare, oferite de foarte puțini lideri ai industriei. Trend Micro este unul dintre acești furnizori de încredere", subliniază Glessner.
În România, soluțiile Trend Micro sunt distribuite în exclusivitate de către GECAD NET, prin rețeaua sa de peste 80 de parteneri din întreaga țară





