.

IBM Research a anunțat colaborarea cu lideri din industrie și diverse universități din Uniunea Europeană pentru îmbunătățirea performanțelor și a fiabilitatii sistemelor electronice și a semiconductorilor. Prin furnizarea unei metodologii sistematice și a unui mediu integrat pentru detecția și corectarea erorilor, consorțiul DIAMOND finanțat de către Uniunea Europeană are ca obiectiv reducerea timpului de proiectare, precum și realizarea unor economii semnificative pentru fiecare cip.

"Realizarea unui cip microelectronic este foarte costisitoare și aceste costuri reprezintă cea mai mare amenințare la adresa dezvoltării constante a industriei semiconductorilor. Decalajul în continuă creștere dintre complexitatea noilor sisteme și productivitatea metodelor de proiectare poate fi diminuat numai prin dezvoltarea unor instrumente și metode mai eficiente", precizează Dr. Jaan Raik, senior researcher Tallinna Tehnikaülikool și coordonator al proiectului DIAMOND.

Noua abordare integrată va permite localizarea și corectarea erorilor apărute la toate nivelurile de abstractizare, de la stabilirea specificațiilor și până la implementare. Prin administrarea tuturor acestor procese, soluția va putea remedia problemele, putând detecta o gamă largă de surse de erori.

"Procesul de corectare a erorilor, un proces deosebit de important, devine din ce în ce mai greu de realizat. Îmbunătățirea tehnicilor de remediere a problemelor trebuie să reprezinte un obiectiv major în cadrul activității de cercetare și dezvoltare pentru îmbunătățirea preciziei procesului de proiectare", precizează Cindy Eisner, senior technical staff member în cadrul IBM Research – Haifa și partener în cadrul consorțiului DIAMOND.

În prezent, circa 70% din eforturile de proiectare se concentrează asupra verificării și corectării erorilor. Două treimi din acest timp este dedicat descoperirii și localizării surselor de erori și apoi corectării acestora. O altă problemă o constituie numărul în continuă creștere al erorilor ocazionale, cum ar fi, de exemplu, cele cauzate de radiația cosmica. Aceste erori nu pot fi corectate după producerea lor, dar pot fi gestionate cu ajutorul unor sisteme de detecție dedicate iar precizia de măsurare a acestora poate fi configurată cu ajutorul unor tehnici utilizate pentru detectarea altor tipuri de erori. Obiectivul consorțiului DIAMOND este acela de a se adresa acestor provocări și de a reduce timpul necesar localizării și corectării erorilor la jumătate – reducând astfel timpul total de proiectare cu 23%.

Potrivit estimarilor, localizarea și corectarea erorilor costa 34,5 milioane dolari pentru fiecare cip în 2010. Deoarece DIAMOND intenționează să reducă acest timp cu 50%, există posibilitatea de a diminua costurile de proiectare cu circa 17,25 milioane dolari pentru un cip. Reducerea timpului necesar detectării și remedierii problemelor apărute se va concretiza printr-un ciclu de producție mai scurt și prin costuri mai reduse, precum și prin lansarea mai rapidă pe piață.

Utilizând o abordare holistică, consorțiul DIAMOND va dezvolta noi instrumente și metodologii pentru a ajuta la depistarea acestor erori. Prin încorporarea unei tehnologii avansate de înaltă performanță și utilizând aplicații de calcul analitic, vor fi generate milioane de estimari privind cauzele erorilor pe care sistemul le va filtra și le va testa apoi pe cele mai probabile, oferind inginerilor suport și îndrumare privind modalitatile de detecție și corectare a erorilor.

În 2011, vor exista peste 16 miliarde dispozitive încorporate funcționale în întreaga lume, sau altfel spus 3 dispozitive pentru fiecare locuitor al planetei. Aceste cifre arată faptul că implementarea unor noi modalități de corectare a erorilor este deosebit de importantă pentru industrie.

Consorțiul Diamond a lansat în această lună un proiect care se va desfășura pe o perioadă de trei ani. Printre partenerii consorțiului se numără IBM Research - Haifa, Israel; Ericsson, Suedia; Tallinna Tehnikaülikool, Estonia; Linköpings Universitet, Suedia; Universität Bremen, Germania; Technische Universität Graz, Austria; TransEDA Systems, Ungaria; Testonica Lab, Estonia.