.

După lansarea produsului PrePay Suporter împreună cu F.C. Dinamo București, Orange România anunță extinderea partneriatului cu încă patru cluburi cu tradiție în fotbalul românesc: F.C. Brașov, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova și Politehnica Iași.

În curând suporterii echipelor F. C. Brașov, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova și Politehnica Iași vor putea achiziționa pachetul PrePay Suporter personalizat cu logo-ul echipei favorite din magazinele Orange. Dacă sunt deja clienți Orange PrePay, începând cu data de 6 martie, se vor putea înscrie în PrePay Suporter printr-un mesaj gratuit cu numele echipei de fotbal la numărul 321.

PrePay Suporter este un produs de telefonie mobilă original, creat special pentru suporterii fotbalului românesc. Acesta îmbină beneficiile produsului Orange PrePay cu bonusuri acordate ori de cate ori echipa favorită marchează un gol sau câștigă un meci, cu informații în timp real despre evoluția acesteia și conținut mobil pentru personalizarea telefonului.

"Suntem încântați că, la o săptămână de la lansarea PrePay Suporter pe piață, patru noi cluburi de fotbal renumite din țară ni s-au alăturat în acest proiect. Ne dorim să încheiem parteneriate asemănătoare cu cât mai multe cluburi, deoarece credem ca PrePay Suporter este un produs care îi poate aduce pe suporteri mai aproape de echipele favorite", a declarat Dorin Odiațiu, Marketing Director Orange România.

 

"Am încheiat parteneriatul cu Orange pentru ca susținătorii F.C. Brașov să fie informați în timp real despre echipă și despre club. Suntem bucuroși că le putem oferi cartela PrePay Suporter și ne dorim ca toți suporterii sa fie alături de noi", a declarat Dinu Gheorghe, președintele F.C. Brașov.

„U Cluj are o comunitate puternică de susținători în oraș, iar parteneriatul cu Orange va întări legătura acestora cu clubul. Avem nevoie de suporterii noștri pentru ca din sezonul următor să jucăm alături de restul echipelor din Liga 1", a spus Florian Walter, președintele clubului Universitatea Cluj.

„Ne bucurăm de parteneriatul cu Orange, care ne dă ocazia să fim mai aproape de suporterii noștri. Credem în viitorul acestui parteneriat și ne propunem să îl dezvoltăm pentru a putea să comunicăm mai bine cu fanii Universității Craiova", a afirmat Lucian Mitu, vicepreședintele clubului Universitatea Craiova.