.

Orange România susține lansarea primei platforme de știri dedicate accesului sintetic și rapid la principalele evenimente ale zilei, atât pe Internet cât și pe mobil, TeleNews. Noul serviciu prezintă succint cele mai importante momente ale zilei într-un buletin de știri de 5 minute, difuzat de luni până vineri, la orele 20.00. Buletinul de știri are un format static, fiind prezentat de jurnalistul Nicolas Don, fiind ilustrat cu câte o fotografie a fiecărui subiect tratat.

Telenews nu a recurs la editare și montaje de imagine, preferând un format de studio, cu prezentator și fotografii. Totodată, TeleNews va găzdui și editoriale semnate de jurnaliști cunoscuți ca Laura Chiriac, Adelin Petrișor, Cosmin Prelipceanu și Luca Niculescu. Programele TeleNews sunt disponibile atât online pe site-ul www.telenews.ro cât și prin intermediul telefonului mobil, în Portalul Orange pe mobil.

În Portalul Orange pe mobil, programele TeleNews pot fi vizionate gratuit, clienții plătind doar traficul realizat, în funcție de planul tarifar utilizat. Lansarea acestui proiect în peisajul media autohton susține dorința lui Nicolas Don de a realiza știri concise și obiective. Acesta a prezentat de-a lungul timpului jurnalul la televiziunile franceze France 3 și France 5, realizând numeroase emisiuni de radio și televiziune în Franța. În România a putut fi urmărit ca invitat la TVR și la Realitatea TV.

„Cu o echipă de jurnaliști tineri, entuziaști și bine pregătiți din punct de vedere profesional, TeleNews își propune să ofere informații de interes general prezentate clar și sintetic, accesibile tuturor", susține Nicolas Don. „Suntem interesați de dezvoltarea domeniului online și până în prezent am derulat mai multe proiecte inovatoare în această direcție. Prin acest parteneriat, dorim să explorăm noi modalități prin care să aducem clienților noștri conținut de calitate atât online cât și în Portalul Orange pe mobil", declară Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer Business to Consumer la Orange România. Partenerii proiectului TeleNews sunt companiile Orange și Apa Nova.