
Pentru a răspunde nevoii de mobilitate și eficiență, SAP a lansat SAP StreamWork un software având la bază tehnologia „cloud computing" pentru colaborare și luarea deciziilor, care estompează barierele geografice la nivel de companie. Aplicația oferă companiilor de orice dimensiune un instrument puternic de afaceri care nu implică necesitatea unui training sau cunoștințe tehnice specifice în vederea utilizării produsului, la un preț foarte mic.
StreamWork integrează informații, procese și metodologii de lucru menținând în același timp o evidență a input-ului fiecărei persoane implicate, astfel încât echipele de proiect să poată evalua împreună situația, dezvolta strategii și lua decizii în timp real. Astfel, SAP StreamWork adresează una dintre provocările majore ale companiilor care utilizau până în prezent o serie de aplicații separate precum e-mail, produse software neintegrate, diverse aplicații web 2.0, ceea ce făcea ca procesul să fie greu de urmărit.
„Astăzi mai mult decât oricând utilizatorii apreciază produsele dezvoltate pornind de la nevoile lor și cu implicarea lor, care le permit să aibă acces oricând la informația necesară pentru a putea lua decizii rapide și eficiente. Aceasta este esența StreamWork, soluție care și-a demonstrat eficiența deja din perioada de testare și care acum este disponibilă utilizatorilor din întreaga lume", precizează Valentin Tomșa (foto), director general SAP România.
Arhitectura deschisă a SAP StreamWork permite companiilor să integreze aplicațiile proprii în software, penrtru a le face și mai simplu de utilizat, după cum este cazul soluțiilor integrate în acestă aplicație de către Box.net, Evernote și Scribd.
Box.net este un sistem de cloud content management care permite accesul online facil la conținut, iar integrarea sa în SAP StreamWork permite utilizatorilor să adauge și vizualizeze în cadrul aplicației rapoarte de cercetare, analize de marketing, planuri de proiect etc și în același timp să creeze fișiere pe care să le asocieze cu o anumită activitate.
Integrarea Evernote în StreamWork permite utilizatorilor să ia notițe, salveze informații și idei oriunde s-ar afla, folosind computerul sau telefonul.
Iar Scribd a integrat în StreamWork posibilitatea de citire a oricărui document Word sau Excel direct din aplicație, fără a fi nevoie ca acesta să fie descărcat sau deschis într-o fereastră nouă.
SAP StreamWork urmează drumul deschis de către lansarea soluției SAP BusinessObjects BI OnDemand și oferă companiilor de orice dimensiune un instrument puternic de afaceri care nu implică necesitatea unui training sau cunoștințe tehnice specifice în vederea utilizării produsului. Aplicația este flexibilă, ușor de utilizat și are un preț accesibil. Companiile se pot abona plătind o taxă lunară care pornește de la 9 euro, dar există și o versiune gratuită, care oferă spațiu de stocare limitat și doar anumite funcționalități.





