.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prin Direcțiile sale Regionale din București, Cluj, Iași și Timișoara, organizează, în perioada 2 aprilie – 12 mai 2011, sesiunea ordinară de examinare în vederea obținerii certificatelor de radioamator și certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru.

Aceste certificate se eliberează de către ANCOM în urma unui examen, organizat în două sesiuni ordinare, în lunile aprilie și octombrie ale fiecărui an, de către Direcțiile Regionale ale ANCOM.

Sesiunile de examinare pentru obținerea certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru vor avea loc în data de 2 aprilie 2011 (în Iași), 12 – 13 aprilie 2011 (în București), 10 – 11 mai 2011 (în Timișoara) și 12 mai 2011 (în Cluj). Mai multe detalii pot fi accesate aici, pe pagina de internet a ANCOM dedicată personalului operator al stațiilor de radiocomunicații.

Examenele pentru obținerea certificatelor de radioamator vor avea loc în data de 5 – 6 aprilie (la București), 9 aprilie (la Iași și Cluj) și 12 aprilie (la Timișoara). Mai multe detalii referitoare la examenele organizate în vederea obținerii certificatelor de radioamator, precum și alte informații cu privire la regulament, lista de subiecte, regulamente internaționale, sancțiuni și formulare, puteți găsi aici, pe pagina de internet a ANCOM.

Înscrierea la cele două tipuri de examinări se face în urma depunerii de către solicitanți a unei cereri de înscriere, împreună cu o copie după cartea de identitate/certificatul de naștere sau pașaportul solicitantului și o fotografie color tip pașaport a solicitantului. Suplimentar, pentru obținerea certificatului de operator radio în serviciul mobil terestru este necesară dovada absolvirii cursurilor gimnaziale.

Utilizatorii specifici ai rețelelor de radiocomunicații mobile terestre de uz privat – care trebuie să obțină un certificat de operator radio pentru a putea opera stațiile de radicomunicații – sunt atât mici întreprinzători, cât și mari companii ale căror activități economice necesită comunicații radio proprii. Printre domeniile în care activează aceste companii se numără: industrie, producție, transport și distribuție de utilități publice la nivel național, transporturi, construcții și lucrări publice, agricultură, silvicultură, pază și protecție a vieții și proprietății private, protecție publică, sănătate publică, servicii de gospodărire comunală etc. În România, au fost emise și sunt valabile peste 15.700 de certificate de operator pentru stațiile de radiocomunicații din serviciul mobil terestru.

Radioamatorismul este practicat în principal ca o activitate de agrement, având însă și o latură profund competițională la nivel local și internațional, fapt ce permite afirmarea în cadrul diferitelor probe și competiții internaționale de profil. În plus, radioamatorismul permite dezvoltarea aptitudinilor, indiferent de vârstă, în utilizarea stațiilor de radiocomunicații, cunoașterea aprofundată a fenomenului de propagare radio în diferitele benzi de frecvențe, realizarea și testarea de aparatură de radiocomunicații, precum și participarea, alături de instituțiile publice de resort, în domeniul asigurării de radiocomunicații în situații de urgență, fapt recunoscut la nivel național și internațional. În România există în momentul de față peste 5.400 de radioamatori autorizați de către ANCOM.