.

Lumea a tot vorbit despre lupta dintre Google și Facebook pentru atragerea utilizatorilor online în ultimii doi ani, de când rețeaua socială a crescut vertiginos, ajungând la peste 550 de milioane de utilizatori. Cu toate acestea, 2010 a deschis și câteva alte noi câmpuri de luptă, între Google și Apple, prin anunțarea unor produse și inițiative care i-au făcut să intre unul în curtea celuilalt. Astfel, platforma Android aparținând Google a intrat în lumea mobilă, ca o provocare la adresa iPhone-ului și iPad-ului Apple. De asemenea, în timp ce publicitatea a fost o mare sursă de venit în cazul Google, Apple a lansat iAds, o platformă de aplicații care îi ajută pe dezvoltatori să facă bani din aplicațiile lor iOS. Cele două companii concurează și pe alte fronturi - browsere Web, sisteme de operare pentru computere, televiziune Web - și vor continua să concureze și în 2011, pe măsură ce atât Google, cât și Apple vor intra în noi zone, unde rivalizează. De exemplu, trebuie să ne așteptăm să urmărim o luptă strânsă între cele două companii în privința comunicațiilor near-field, a tehnologiilor wireless cu rază scurtă de acțiune care pot permite plăți mobile de pe smartphone-uri sau alte aplicații. În cele de mai jos vă prezentăm cele 10 domenii mari în care Google și Apple se vor duela în 2011, potrivit unei analize eWeek.

Android vd. iPhone

Android a câștigat o cotă de piață de 23,5% pe segmentul smartphone în SUA, apropiindu-se de cota de 24,6% a Apple, potrivit comScore. În plus, nu există nici un motiv pentru care cele două companii să nu continue să câștige din cota de piață a RIM, în timp ce vor încerca să fure fiecare din cota de piață a celuilalt.

Tabletele Android vs. iPad

Tableta iPad a lui Apple are un mare avantaj în fața Android pe segmentul tabletelor, cu o estimare undeva la 90%. Situația se va schimba în 2011, urmând ca în 2012 Android să aibă 39% din piață, iar iPad 44%, oarecum similar cu ceea ce faceAndroid acum față de iPhone.

Android Market vs. App Store

Segmentul cu care Google nu va reuși să prindă Apple din urmă, pe termen scurt, este Android Market. În prezent există peste 100.000 de aplicații Android comparativ cu cele peste 300.000 din App Store al lui Apple.

Comunicațiile near field

Google a introdus NFC (near field communications) în Android 2.3 și în noul smartphone Samsung Nexus S. Această tehnologie va permite, la un moment dat, plăți mobile în scară largă de pe smartphone-uri, care vor fi trecute prin fața terminalelor de contact. La rândul lor și Apple și RIM operează în această direcție, care se conturează drept un nou câmp de luptă în 2011.

AdMob vs. iAds

Google a achiziționat AdMob în mai 2010, iar Apple a lansat iAds în iulie 2010 și, cu excepția unor probleme la început, programul de aplicații pentru iPhone, iPad și iPod bazate pe iOS a fost bine primit de către public. De asemenea, în timp ce Apple și Google sunt strâns legate în privința reclamelor pe display-uri, Google deține prima poziție pe acest segment, în special datorită AdSense. Trebuie să ne așteptăm ca Google să își mărească acest avantaj în 2011 datorită volumului mare de terminale Android care vor inunda piața.

Căutarea de aplicații

Ideea este speculativă, dar au existat zvonuri, în 2010, potrivit cărora Apple va construi un motor de căutare care să concureze Google. Alții sunt de părere, însă, că e mai degrabă posibil ca Apple să construiască un motor de căutare pentru aplicații mobile pentru a ajuta milioanele de utilizatori să treacă la App Store, în detrimentul Google. E posibil ca acest scenariu să pună presiune pe Google, care va trebui să își îmbunătățească Android Market.

Google TV vs. Apple TV

Lupta pe segmentul web TV se va înteți în 2011, ambele companii îmbunătățindu-și ofertele. În timp ce noile echipamente Google TV au ceva întârzieri, Apple tocmai a declarat că a vândut peste 1 milion de unități Apple TV în mai puțin de 3 luni.

Chrome vs. Safari

Browserul web Chrome al lui Google a avut o creștere aproape dublă față de Apple Safari în 2010, ajungând la o cotă de piață de 10%, față de cele 5 procente ale lui Safari. Cu siguranță există mai multe echipamente ce rulează pe Windows și folosesc Chrome decât Macbook-uri, însă browserul Chrome va fi folosit în 2011 și pe netbook-urile care rulează pe noul sistem de operare Chrome. Iată, astfel, cum a apărut o nouă zonă concurențială.

Chrome OS vs. Mac OS X

Următorul punct de luat în calcul este sistemul de operare Chrome, care va încerca să fure din clienții Windows PC și Apple Mac, asta dacă tabletele nu vor submina piața netbook-urilor.

iTunes vs. Google Music

Iată încă o necunoscută. iTunes-ul lui Apple este magazinul dominant de muzică online, dar Google construiește Google Music încercând să facă ceea ce nici o companie de muzică nu a reușit în fața Apple: să câștige.