
Sony Ericsson a lansat noua generație de telefoane Xperia mini și Xperia mini pro. Cele două smartphone-uri au la bază un procesor Qualcomm Snapdragon de 1GHz și funcționează pe cea mai recentă versiune a platformei Android – Gingerbread 2.3. Cu un design atractiv, Xperia mini și Xperia mini pro integrează tehnologiile SONY de redare a imaginilor și display, incluzând Reality Display cu Mobile BRAVIA Engine și funcție de filmare HD (720p).
"Am vrut să extindem gama Xperia, plecând de la succesul pe care l-au avut telefoanele mini anul trecut. Aceste telefoane sunt acum mult mai puternice, cu funcționalități îmbunătățite, au un ecran mai mare și funcții premium specifice telefoanelor Sony Ericsson. Vin cu o multitudine de aplicații și servicii, fiind alegerea perfectă pentru consumatorii care vor să aibă parte de avantajele sistemului Android și ale tehnologiilor SONY într-un telefon mic, atractiv și ușor de folosit", precizează Steve Walker, Director de Marketing al Sony Ericsson.
Xperia mini și Xperia mini pro oferă acces la peste 150,000 aplicații de pe Android Market și vin cu un ecran multi-touch de 3 inchi, din sticlă, rezistent la zgârieturi. Interfața îmbunătățită permite afișarea a până la 16 aplicații pe home screen.
Xperia mini pro vine cu tastatură glisantă, optimizată cu funcții inteligente de mesagerie întâlnite pentru prima oară la Xperia pro. Cu Type & Send, utilizatorii nu mai trebuie să deschidă o aplicație diferită pentru fiecare tip de mesaj, iar Smart Keyboard activează preventiv și pregătește aplicația de mesagerie în momentul în care se deschide slide-ul. Xperia™ mini pro este echipat cu Office Suite și soft de securitate McAfee, care le permite utilizatorilor să-și gestioneze în siguranță documentele și e-mailurile.
Sony Ericsson Xperia mini – Funcții de bază
• Cel mai mic smartphone Android™ smartphone cu funcție de filmare HD
• Reality Display cu Mobile BRAVIA Engine
• Afișează până la 16 aplicații pe home page
• Peste150,000 aplicații pe Android Market™
• Facebook inside – o funcție nouă care integrează interacțiunea cu prietenii virtuali în cele mai folosite secțiuni ale telefonului
Sony Ericsson Xperia mini pro – Funcții de bază
• Tastatură ergonomică și funcții inteligente de mesagerie
• Funcție de filmare HD video și Reality Display cu Mobile BRAVIA Engine
• Sincronizarea e-mailului și posibilitatea de a vizualiza și edita documentele direct de pe telefon
• Afișează pănă la 16 aplicații în colțurile din home screen
• Peste150,000 aplicații pe Android Market™
Sony Ericsson Xperia mini pro și Xperia mini cu funcție de filmare HD vor fi disponibile pe primele piețe din Q3.
Facebook inside Xperia
Sony Ericsson a lansat și o nouă funcție de integrare a platformelor sociale, Facebook inside Xperia, care se regăsește pe noile telefoane Xperia mini și mini pro și va fi extinsă în curând pe toate terminalele din familia Xperia. Facebook inside Xperia integrează interacțiunea cu prietenii virtuali peste tot pe telefon și permite accesul la aplicația Facebook din cele mai folosite secțiuni ale telefonului, precum galeria de poze, music player, agenda telefonului și calendar. Pentru că oamenii se bazează tot mai mult pe telefoane pentru comunicarea rapidă, Facebook inside Xperia™ le permite să dea „like", „share" și să comenteze mult mai rapid.
Dacă ascultă o melodie care le place, utilizatorii îi pot da „like" direct din media player și acest lucru va fi postat automat pe profilul de Facebook. De asemenea, integrarea Facebook în telefoanele Xperia adaugă și fotografiilor funcționalitățile specifice „like", „share" și „comment". În agendă, contactele vor fi afișate împreună cu poza și interacțiunile lor din rețeaua socială, iar calendarul telefonului se sincronizează cu Facebook events, pentru a include datele de naștere ale prietenilor virtuali.
Facebook inside Xperia:
• Posibilitatea de a împărtăși cu prietenii virtuali melodiile pe care le asculți pe telefon
• Integrarea completă între rețele sociale și fișiere audio: funcționalități "like", "share" și achiziționare melodii
• Poți urmări ce melodii sau clipuri sunt accesate de prietenii tăi
• Albumele Facebook și fotografiile sunt integrate în galeria Xperia
• Vizualizezi în agenda telefonului fotografiile prietenilor tăi, interesele lor și linkul către profilul lor virtual
• Sincronizare Facebook Events și calendarul Xperia





