.

BitDefender a lansat pe 17 mai varianta Beta a aplicației de securitate BitDefender Mobile Security, pentru telefoane și tablete ce funcționează pe platforma Android. Eficient și fără să consume multe resurse, noul produs folosește tehnologia de scanare in the cloud și detectează toate tipurile cunoscute de malware pentru Android, fără să solicite în exces bateria telefonului.

"Sistemul de operare Android deschide multiple posibilități dezvoltatorilor de aplicații. La fel cum si noi am beneficiat de aceste avantaje atunci când am dezvoltat Mobile Security, si hackerii se bucură de aceleași posibilități. Aceasta este explicația faptului că troienii de Android s-au răspândit exploziv, regăsindu-se până și în Android Market. Deși au fost înlăturați, opțiunea de a instala aplicații nesemnate încă există și creează o serie de probleme de securitate pe care dorim să le rezolvăm cu ajutorul Mobile Security", precizează Bogdan Dumitru (foto), Chief Technical Officer al BitDefender.

Principalele beneficii oferite de BitDefender Mobile Security sunt protecția superioară și informarea utilizatorilor. Folosește cele mai noi servicii de securitate in-the-cloud pentru o scanare eficientă a dispozitivelor mobile și pentru a preveni instalarea aplicațiilor malițioase. Proiectat cu gândul la eficientizarea consumului de energie, procesul de scanare se face doar atunci când este necesar: fie că utilizatorul dorește să verifice aplicațiile instalate, că instalează o aplicație care nu este semnată sau face alte acțiuni ce ar putea compromite securitatea telefonului.

Printre principalele funcții oferite se numără Security Audit, care oferă o privire de ansamblu asupra tipurilor de aplicații și asupra informațiilor la care au acces acestea – date confidențiale, conexiune la internet sau permisiuni de a folosi serviciile de telefonie. Totodată, utilizatorii beneficiază de scanare on-install și on-demand, care pot fi activate oricând, pentru a se asigura că toate aplicațiile instalate sunt legitime și sigure.

Varianta BETA a BitDefender Mobile Security poate fi descărcată gratuit direct din Android Market sau de pe site-ul BitDefender, la această adresă. Pentru eventuale erori sau pentru feedback general despre aplicație, ne puteți scrie pe http://bdmobilesecurity.betaeasy.com/.