
MaxCAD, cel mai important reseller Autodesk din România, a lansat familia de produse Autodesk 2012, organizând la sfârșitul lunii mai, o serie de seminarii de prezentare ale noilor funcții, precum și a aplicațiilor complementare de proiectare aflate în portofoliu: GTXRaster CAD (rasterizare și vectorizare), Advanced Road Design (ARD) (reabilitarea și proiectarea drumurilor), Canalis (proiectarea rețelelor de canalizare) și Hydra (proiectarea rețelelor de apă). „Scopul acestor seminarii este să realizăm o comunicare directă între inginerii proiectanți și experții MaxCAD și să prezentăm ultimele noutăți în domeniul aplicațiilor lansate de firmele partenere. Suntem încântați să constatăm că numărul participanților crește de la an la an, fapt care ne confirmă interesul utilizatorilor în tehnologia CAD de ultimă generație, dorința și nevoia acestora de a ține pasul cu concurența tot mai acerbă a acestei lumi din ce în ce mai globalizate", precizează Dana Truță, Director General MaxCAD.
Evenimentul a devenit o tradiție pentru MaxCAD, fiind organizat în fiecare an, în cadrul propriului centru de instruire (ATC) și certificare (ACC) autorizat Autodesk – ROCADA. Pe parcursul celor 3 zile extrem de active, peste 100 de arhitecți, ingineri proiectanți de drumuri, specialiști în proiectarea mecanică și cadre didactice universitare, au avut ocazia să descopere cele mai recente tehnologii de proiectare.
Evenimentul de anul acesta a debutat cu „Ziua proiectării mecanice", Ing. Răzvan Stancu prezentând noile Suite Autodesk 2012, AutoCAD 2012, Autodesk Inventor 2012, AutoCAD Mechanical 2012, Autodesk Inventor Publisher 2012, AutoCAD Electrical 2012, Autodesk Showcase 2012, Autodesk Vault 2012, Autodesk Navisworks 2012 și GTXRaster CAD. În cadrul primei zile de prezentări s-au reunit reprezentanți ai unor companii importante precum Alstom Infrastructure România SRL, Faur SA, EMEC SRL, Atelierele CFR Grivița SA, CITON SA, Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea.
Cea de-a doua zi, „Ziua proiectării arhitecturii, construcțiilor și instalațiilor", a avut ca temă prezentarea noilor Suite Autodesk 2012, AutoCAD 2012, Autodesk Revit Architecture 2012, AutoCAD Architecture 2012, AutoCAD MEP 2012, AutoCAD Revit Structure Suite 2012, 3ds Max Design și GTXRaster CAD. În cadrul prezentării susținută de Bogdan Matei au participat firme binecunoscute printre care: Reflex Architecture SRL, Classic Dome SRL, Get Creative SRL, Neotronix Management Team SRL, Arhicraft SRL, arhitecți independenți.
Specialiștii în proiectarea drumurilor, rețelelor de canalizare și apă au avut ocazia să descopere în cea de-a treia zi noutățile aduse de noile Suite Autodesk 2012, AutoCAD 2012, AutoCAD Civil 3D 2012, AutoCAD MAP 2012, Advanced Road Design (ARD), Canalis, Hydra și GTXRaster CAD prezentate de expertul Florin Ioneasa.
MaxCAD, în parteneriat cu Grenkeleasing, oferă firmelor românești din România posibilitatea achiziționării licențelor software printr-un sistem avantajos de finanțare în rate.
MaxCAD deține o cotă de piață de 33% din totalul vânzărilor Autodesk din România și peste 63% din vânzările de AutoCAD Civil 3D, având o cifră de afaceri de peste 1.3 mil. Euro în 2010.





