.

Sony a lansat în România noile VAIO C și VAIO E, în cadrul unui eveniment la care a participat si artistul Smiley (foto). Ultima generație de notebook-uri VAIO C reprezintă declarația de intenție a Sony, care propune o schimbare radicală de direcție în ceea ce privește design-ul notebook-urilor. Carcasa cu noua textură 3D smart, de tip fagure, a noii serii VAIO E se remarcă printr-un design elegant și oferă o experiență de utilizare confortabilă. Datorită texturii și materialului folosit, carcasa este mai rezistentă la amprente și urme cauzate de utilizarea îndelungată zi de zi.

Ecranele VAIO Display de 15" (39,5cm) sau 17" (43,8cm) cu contrast mare și iluminare LED oferă un spațiu generos pentru navigarea pe Internet, vizualizarea fotografiilor, pentru jocuri sau pentru editarea documentelor.

Ambele serii de notebook-uri dispun de butoane WEB și ASSIST pentru accesul rapid la Internet și pentru a menține sistemul în condiții optime. Printr-o singură apăsare a butonului WEB puteți naviga pe Internet în câteva secunde, fără a încărca tot sistemul de operare. Butonul ASSIST lansează aplicația VAIO Care, pentru a rezolva problemele notebook-ului VAIO și pentru a-l menține în condiții optime.

Portofoliul VAIO de vară

Portofoliul VAIO din acest sezon include 7 serii de notebook-uri multimedia, ultra-portabile și business. În gama business se regăsește seria VAIO S, cu modele disponibile în două culori – alb și negru. Gama multimedia cuprinde seriile VAIO F21Z 3D, VAIO F22S, VAIO EH, VAIO EJ și seria colorată VAIO CA cu patru culori (roșu, alb, portocaliu și verde). În gama ultra-portabilă se regăsește seria VAIO YB de 11,6 inci, bazată pe platforma AMD Fusion, disponibilă în 2 culori: argintiu și roz.