
Google anunta adaugarea unui nivel nou de securitate pentru accesarea contului de Gmail, prin posibilitatea de verificare in doi pasi – numele de utilizator si parola, precum si un cod primit pe telefon. Acest lucru inseamna ca daca parola va este furata sau ghicita, potentialul hacker nu se va putea conecta la contul de Google, deoarece nu are si telefonul dvs. Optiunea este disponibila si pentru utilizatorii din Romania.
Dupa activarea optiunii si introducerea obisnuita a parolei de acces la contul de Google, veti vedea o pagina in plus prin care vi se solicita un cod suplimentar. Google va va furniza codul fie printr-un mesaj SMS, fie prin apel vocal generat automat, fie prin aplicatia mobila Google Authenticator de pe Android, BlackBerry, iPhone, iPod touch sau iPad. Pentru cei care nu doresc sa introduca acest cod de fiecare data, exista si posibilitatea a introduce codul o data la 30 de zile.
Optiunea se poate accesa din Pagina de setari a contului. Pentru telefoanele mobile si aplicatiile care nu pot cere un cod de verificare (cum ar fi Gmail pe telefon, Outlook, Picasa de pe Desktop) veti putea seta o parola speciala pe o generati pentru fiecare dintre acestea. In acest caz, parola se introduce o singura data pentru fiecare dispozitiv sau aplicatie.
Cum să vă conectați utilizând verificarea în doi pași
Când doriți să accesați produsele Google din browserul dvs., mergeți la acel produs și introduceți numele de utilizator și parola. Mai departe vi se va solicita să introduceți codul de verificare, pe care îl veți obține de pe telefon. Dacă doriți, este suficient să faceți acest lucru o dată la 30 de zile.
Curând după activarea verificării în doi pași, aplicațiile care nu sunt pentru browsere și dispozitivele care utilizează Contul dvs. Google (cum ar fi Gmail pe telefon sau Outlook) vor înceta să funcționeze. Va trebui să vă conectați utilizând numele dvs. de utilizator și o parolă specială pe care ați generat-o pentru această aplicație. (Nu vă faceți griji, va trebui să faceți acest lucru o singură dată pentru fiecare dispozitiv sau aplicație.)
De ce aveți nevoie
Deși verificarea în doi pași necesită câteva cunoștințe despre web, în realitate aveți nevoie numai de câteva elemente de bază: un telefon care de regulă este disponibil când vă conectați.
Acesta ar putea fi:
un telefon standard (fix sau mobil);
orice dispozitiv Android, BlackBerry, iPhone, iPod touch sau iPad care poate rula aplicația Google Authenticator.
un telefon de rezervă pe care îl puteți utiliza dacă pierdeți accesul la telefonul principal. Acesta ar putea fi:
un telefon de acasă sau de la birou (fix sau mobil);
un telefon al cuiva în care aveți încredere, precum un prieten sau un membru de familie.
Dacă alegeți să primiți mesaje text pe un telefon mobil, se pot aplica tarifele standard pentru mesagerie text.
Cum să începeți
Accesați Pagina de setări a conturilor fereastră nouă și căutați linkul Utilizarea verificării în doi pași. Dacă vedeți linkul, faceți clic pe acesta și începeți procesul de configurare.
Dacă nu puteți vedea linkul și sunteți utilizator Google Apps, vă recomandăm să accesați configurarea verificării în doi pași cu ajutorul unei adrese URL speciale. fereastră nouă Este, de asemenea, posibil ca administratorul domeniului dvs. să nu fi efectuat configurarea încă pentru organizația dvs. Consultați administratorul domeniului pentru a afla mai multe.





