.

Fujitsu anunță noul echipament ETERNUS CS800 pentru deduplicarea datelor disponibile, ce simplifică procesele de gestionare a volumului de date în continuă creștere, din interiorul companiilor. Echipamentul dedicat pentru protecția datelor, ETERNUS CS800 S3, creează backup pe disc, mai rapid și mai eficient decât generațiile anterioare. "Protejarea datelor în mod eficient este de importanță vitală pentru operațiunile de afaceri. Creșterea rapidă a volumului de date cu care se confruntă fiecare companie devine o problemă complexă, datorită creșterii cerințelor de spațiu de stocare și a duratelor mai lungi de execuție a copiilor. Echipamentul pentru protectia datelor ETERNUS CS800 S3 pune la dispoziția clienților o soluție simplă la aceaste bătai de cap", precizează Jens-Peter Seick, vicepreședinte executiv al Departamentului de Dezvoltare a Produselor din cadrul Fujitsu Technology Solutions.

Alegând o tehnologie de backup a datelor, companiile au fost constrânse să facă un compromis între copii rapide dar costisitoare pe disc sau înregistrarea mai înceată și mai ieftină pe casete de benzi. Fujitsu schimbă această premisă prin introducerea celei de a 3-a generații a echipamentului ETERNUS CS800. Acest echipament utilizează tehnologia avansată a deduplicării pentru a reduce volumul fizic de date care trebuie protejat prin copii de rezervă, făcând operațiunile de backup pe disc acceptabile din punct de vedere al investiției financiare.

Îmbunătățirile aduse echipamentului ETERNUS CS800 S3 constau în faptul că acesta este de două ori mai rapid decât modelul anterior, în timp ce deduplicarea avansată a datelor reduce capacitatea necesară pentru copiile de rezervă cu până la 95 de procente. Echipamentul ETERNUS CS800 S3 lansat de compania Fujitsu permite de asemenea, replicarea datelor între diferite sucursale pentru o protecție centralizată, făcând posibilă copierea datelor la distanță pe perioada nopții sau în afara orelor de program, întrucât traficul în rețea este redus cu un factor de până la 20.

Întrucât ETERNUS CS800 S3 este un echipament dedicat pentru protectia datelor, acesta gestionând în mod automat toate funcțiile de deduplicare, de replicare a datelor și inclusiv configurarea hardware și software. Fiind pregătit să funcționeze imediat ce a fost livrat, echipamentul optimizează operațiunile de backup ale datelor în conformitate cu topografia rețelei în manieră automată. Oferă performanță și scalabilitate pentru protecția completă a datelor critice și se integrează cu ușurință în infrastructura existentă, deoarece este certificat să funcționeze cu toate aplicațiile software pentru backup disponibile pe piața de profil.

Fiind disponibil în capacități de la 4TB la 160TB, echipamentul ETERNUS CS800 S3 pune la dispozitie o rată de transfer a datelor de până la 5.8TB pe oră. Un nou model Network Attached Storage (NAS) de 8TB se alătură familiei CS800, în plus față de modelu NAS 4TB, care se reorientează pe cerințele specifice de preț/performanță ale micilor companii și sucursalelor. Funcționalitatea SPEED oferă rate de transfer chiar mai rapide pentru protecția aplicațiilor precum bazele de date. Specialiștii Fujitsu Professional Services îi pot ajuta pe clienții care utilizează echipamente ETERNUS CS800 S2 să faca upgrade către noile funcționalități ale modelului de nouă generație, fără costuri de licențiere suplimentare.

Gama ETERNUS CS lansată de Fujitsu simplifică protejarea datelor în medii IT eterogene, gestionează în mod centralizat copierea și restaurarea datelor din medii mainframe, UNIX și sisteme x86 și combină ce e mai bun din stocarea pe unități de disc, casete de benzi și functionalități de deduplicare, într-un mod uniform și integrat.

Echipamentul Fujitsu ETERNUS CS800 S3 va fi disponibil la nivel global în octombrie 2011.