.

Anul acesta RBS România este partener principal al Let’s Do It, Romania!, cel mai mare proiect de implicare socială organizat în țara noastră. „Responsabilitatea față de mediu și față de comunitate este o lecție pe care o învățăm zi de zi, împreună cu angajații noștri. Prin proiectul Let’s Do It Romania!, luăm parte la cel mai important test al comportamentului ecologic. Sperăm că în acest an vom reuși, împreună cu organizatorii LDIR, să creștem numărul celor care sunt dispuși să dea acest test, pe 24 septembrie 2011", precizează Marijana Vasilescu, Director Comunicare și Marketing, RBS România.

Let’s Do It! este o inițiativă globală de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, prezentă până acum în peste 26 de țări din întreaga lume. Anul trecut, peste 200.000 voluntari au luat parte la Ziua de Curățenie Națională, în cadrul primei ediții a proiectului Let’s Do It, Romania!. Cei care doresc să participe la ediția din acest an a proiectului se pot înscrie pe site-ul www.letsdoitromania.ro, la secțiunea Vreau să mă înscriu!.

Angajații RBS România au grijă de mediu

De-a lungul timpului, RBS România a dezvoltat proiecte comunitare care vizează reducerea impactului asupra mediului și implicarea angajaților. RBS România a organizat încă din 2008 campanii interne cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului (5 iunie), în care angajații s-au implicat în acțiuni educaționale sau de voluntariat în folosul comunității.

În plus, RBS a implementat un program de reciclare pentru hârtie, ambalaje PET, carton, sticlă, becuri, metal și cartușe de imprimantă. Angajații folosesc produse din hârtie reciclată și becuri eficiente energetic, iar pentru a reduce emisiile generate de transportul cu mașina și cu avionul, banca a adoptat un sistem de video-conferințe.

De asemenea RBS și angajații băncii sprijină inițiativele de dezvoltare durabilă ale ViitorPlus, cum ar fi: proiectul de împădurire ’Adoptă un copac!’, proiectul de economie-socială ’Sacoșa de pânză’, proiectele educaționale ’Turul Sustenabilității’ și ’Regenesys’, proiectul de colectare selectivă și reciclare ’Recicleta’.

Sediul central al băncii este găzduit de clădirea Lakeview, care se numără printre primele construcții din România certificate ecologic. RBS Romania este una dintre companiile verzi din România conform topului Green Business Index realizat de Asociația Green Revolution in 2011, clasându-se pe locul I la categoria Starea Clădirilor din sectorul servicii/ comerț.