.

SAP România, subsidiara locală a producătorului german de software, a înregistrat anul trecut vânzări de software ERP (Enterprise Resource Planning) în valoare de 10,5 mil.euro, devenind astfel cea mai vândută soluție ERP din România în 2010, potrivit studiului de piață Pierre Audion Consultants (PAC). Pentru acest an, reprezentanții SAP estimează o creștere a vânzărilor de soluții ERP de peste 20%, la peste 12,5 mil. euro, în timp ce cota de piață a companiei va depăși nivelul de 25%.

„Anul trecut vânzările de soluții ERP au urcat cu peste 11% față de 2009, iar pentru acest an estimăm o dublare a creșterii pe acest segment. Această performanță a fost posibilă datorită poziționării extrem de bune pe segmentul companiilor medii - mari, în special din domeniul energetic și cel al utilităților, care au continuat investițiile în informatizare", precizează Valentin Tomșa (foto), CEO SAP România.

Peste 80% din vânzările SAP ERP au fost generate de clienții cu peste 250 de utilizatori. De altfel, această categorie de companii mari a achiziționat anul trecut licențe și mentenanță software de tip ERP de aproape 30 de milioane de euro, dintr-un total al pieței de 44,1 milioane euro.

Vânzările de aplicații ERP au crescut ușor, în detrimentul serviciilor

În ceea ce privește piața totală de ERP (software și servicii), aceasta a scăzut anul trecut față de 2009 cu 3,2%, până la valoarea de 95.8 milioane euro. Din acest volum, vânzările de software (licențe și mentenanță), cu SAP în poziția de lider, au atins pragul de 44,1 milioane euro, în timp ce serviciile de implementare și training au generat furnizorilor venituri de 51,7 milioane euro.

Față de 2009, segmentul de software a avut o creștere ușoară de 2,5%, în timp ce serviciile au scăzut cu 7,5%.

"O creștere în procente de aproape 5 ori mai mare decât cea a pieței confirmă nevoia companiilor de a-și crește preformanța și reduce costurile prin soluții ERP consacrate, care benefiază de best practice-uri acumulate în zeci de ani de experiență" precizează Tomșa.

În topul furnizorilor de proiecte ERP, SAP Romania s-a clasat pe poziția a treia, în condițiile în care compania livrează în general soluțiile IT prin intermediul partenerilor locali și nu direct, astfel încât ponderea serviciilor de implementare și training în totalul afacerilor pe acest segment s-a păstrat redusă.

„Tradițional vorbind SAP s-a concentrat întotdeauna pe dezvoltarea de software, vânzările companiei fiind desfășurate prin intermendiul partenerilor noștri. În acest fel, serviciile proprii de consultanță oferite de către specialiștii SAP continuă să aibă o pondere de sub 10%. Pe viitor ne propune să creștem importanța acestui segment de business", precizează Tomșa.

În următorii 3-4 ani, ponderea serviciilor de consultanță în totalul afacerilor SAP pe piața locală se va ridica la cel puțin 20%, nivel similar cu alte subsidiare ale producătorului german de software prezente în regiune, conform estimărilor PAC.

Piața revine pe creștere în acest an

În 2011, PAC prognozează o creștere similară a vânzărilor de soft ERP, alături de o revenire a creșterii pe zona de servicii. Per ansamblu, piața va depăși în premieră pragul de 100 de milioane de euro, conform companiei de analiză.

"Potențialul de creștere al pieței locale de soluții ERP este departe de a fi ajuns la un nivel de saturație. În acest an au fost implementate câteva proiecte majore, ceea ce practic a însemnat piața din acest an, însă întreprinderile mici și mijlocii abia dacă au început să realizeze astfel de implementări. Èšinând cont de nevoie reale atât ale companiilor private, cât și cele ale administrațiilor publice, în urmatorii 5 ani piața locală de soluții ERP are un potențial de creștere la o valoare de 3-400 de milioane de euro", precizează Eugen Schwab-Chesaru, Managing Director Eastern Europe PAC.