.

Alcatel-Lucent a primit o ofertă serioasă din partea unei societăți aparținând fondului de investiții pentru achiziționarea activității sale Genesys. Tranzacția urmează să se încheie până la sfârșitul anului 2011 sau la începutul anului viitor sub rezerva acordului din partea CFIUS (Committee on Foreign Investment in the United States) și procedurilor de aprobare și consultare prealabilă necesare în majoritatea țărilor. Prețul de achiziție propus se ridică la 1,5 miliarde de dolari pe baza unei situații « debt-free/cash-free » (situația societății fiind fără datorii și fără lichidități), sumă ce va fi plătită în numerar.

"Am finalizat acum procesul de analiză al opțiunilor strategice pe care le-am avut în vedere în ceea ce privește activitățile noastre Genesys și Enterprise. Propunerea care ne-a fost făcută de Permira ar putea permite Genesys, care este deja rentabilă, să se dezvolte și mai mult. În ceea ce privește activitatea noastră Entreprise, am convenit că cea mai bună alegere este să păstrăm activitatea Entreprise și să o consolidăm, atât în interesul nostru, cât și al clienților noștri. Am ales să maximizăm legăturile naturale care există între clienții noștri din companii și operatorii de telefonie și să folosim într-o manieră proactivă forța și dinamica activității noastre Entreprise în domeniul comunicațiilor unificate și al integrării pe rețele a datelor", precizează Ben Verwaayen (foto), Directorul General al Alcatel-Lucent.

Genesys este lider recunoscut la nivel mondial în domeniul programelor software pentru servicii clienți și pentru soluții specifice call-center-urilor destinate unei clientele entreprise. Această ramură a activității a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 500 milioane de dolari în 2010. Tranzacția în discuție implică și transferul a aproximativ 1800 de salariați, echipa de management, precum și structura existentă în vederea asigurării continuității activităților și al relațiilor cu clienții și alte părți implicate.

"Genesys este lider recunoscut în domeniul programelor software pentru servicii clienți și soluții pentru call-center și suntem interesați de potențialul său de creștere pe termen lung" a declarat Brian Ruder, asociat al Permira. "Datorită brandului excepțional, portofoliului de produse și a clientelei sale de prim rang, Genesys este bine poziționată pentru a continua să se dezvolte și să profite de tendințele pozitive din piață, în expansiune."

Genesys și activitatea noastră Entreprise ar trebui să continue să partajeze portofoliul de produse și să întrețină relații comerciale solide datorită încheierii unui acord comun de dezvoltare.