
Pe 20 octombrie a avut loc prima ediție a "Conferinței WMS", organizată de compania APTUS Software, eveniment ce a avut ca obiectiv prezentarea unor aplicații software și echipamente de ultimă generație din domeniul Warehouse Management System. Accentul a fost pus pe avantajele implementării unui sistem WMS: managementul stocului în timp real, optimizarea resurselor umane, reducerea numărului de inventare și a timpului de realizare a acestora, satisfacerea clienților prin livrări corecte și la timp. Prima prezentare din cadrul evenimentului a fost susținută de Oszkar Bara, CTO APTUS Software, și a evidențiat lejeritatea interconectării tuturor activităților din cadrul unui depozit prin intermediul unei soluții WMS personalizată pe nevoile fiecărui client.
Au urmat trecerea în revistă a soluției de pick-by-voice Vocollect, realizată de Frank Rissler - Intermec și evidențierea activităților logistice care se desfășoară dincolo de pereții depozitului (rute, livrări etc.) de către David BenKimoun, reprezentantul Made4Net. Javier Pérez Hidalgo, a prezentat terminalele mobile Intermec - puse la dispoziția participanților și în format fizic pentru demonstrații.
Un moment cheie al Conferinței l-a constituit prezentarea proiectului de Warehouse Management System implementat de APTUS Software pentru Interbrands - cea mai mare companie de distribuție din România. Participanții au aflat detaliile implementării cu succes a acestui sistem și beneficiile pe care le-a adus activității desfășurate în depozitul clientului APTUS Software. Sesiunea de prezentări s-a încheiat cu expunerea celor mai adecvate soluții de securitate și siguranță pentru depozite, propuse de AVITECH prin reprezentanta sa, Ramona Chiper. APTUS Software multumește tuturor partenerilor și participanților prezenți la prima ediție a Conferinței WMS pentru implicare și pentru interesul acordat prezentării tendințelor din domeniul Warehouse Management System.
Partenerii APTUS Software pentru acest eveniment au fost Made4Net, Intermec și AVITECH. Conferința s-a bucurat de participarea a peste 100 de profesioniști din domeniul logistic. Aceștia au avut oportunitatea de a descoperi o serie de soluții performante, menite să asigure eficientizarea proceselor care se desfășoară într-un depozit.





