Compania TELETRANS, operator de telecomunicații la nivel național, s-a clasat pe primul loc în Topul Firmelor din Municipiul București, realizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), la categoria "Întreprinderi mijlocii", domeniul "Cercetare, dezvoltare și high tech", grupa de activitate "Activități de telecomunicații prin rețele cu cablu". „Criteriile promovate de noi, sistemul cameral, pentru identificarea performanței reale, diferențiaza semnificativ TOPUL CAMERAL prin aspectul calitativ, prin nota de elitism, care asigură superioritate față de topurile organizate de diferite structuri înregistrate în România", precizează Sorin Dimitriu, președintele CCIB.
Premiul a fost acordat TELETRANS în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a TOPULUI FIRMELOR DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI, desfășurată sub deviza "CCIB PREMIAZĂ MANAGEMENTUL PERFORMANT".
Din partea TELETRANS a participat Bogdan Neidoni, Director General Adjunct, căruia i-a fost înmânat premiul. Printre criteriile utilizate de CCIB la elaborarea Topului firmelor bucureștene se numără cifra de afaceri netă a unei companii, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane, precum și eficiența utilizării capitalului angajat. La sfârșitul lunii octombrie, TELETRANS a anunțat disponibilitatea comercială a rețelei de fibră optică, în care a investit aproximativ 1,3 milioane de euro. Dezvoltarea rețelei a demarat la începutul anului, iar clienții țintiți sunt provideri regionali de internet, dar și clienți corporate, companii de utilități și operatori telecom.
CCIB premiază anual în cadrul Topului firmelor managementul performant. Topul din acest an a fost elaborat pe baza performanțelor obținute de către firmele bucureștene în 2010, la cea de-a XVIII-a ediție fiind premiate 3.898 de firme care își desfășoară activitatea în București, alese din cele 26.872 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate și care au fost selecționate din cele 127.405 de societăți care au depus bilanțul pe anul 2010.
Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, la 30 septembrie 2011, în Capitală funcționau 19% dintre societățile comerciale din întreaga țară. Exportatorii bucureșteni au realizat, în martie anul acesta, 15,4% din exporturile la nivel național, iar în primele patru luni, ponderea lor în exporturile naționale a fost de 12,1%.
Companiile premiate își desfășoară activitatea în șase domenii, respectiv cercetare-dezvoltare și high tech; servicii; industrie; construcții; comerț, turism; agricultură, pescuit, piscicultură. Domeniul cu cel mai mare număr de laureați a fost cel al serviciilor.





