.

Toshiba Corporation anunță publicarea ediției 2011 a Raportului de Mediu al Toshiba Group. Cea mai recentă ediție a raportului anual acoperă întregul spectru de activtăți de mediu de la sfârșitul anului 2010 și inițiativele pentru anul 2011, precum și măsuri luate ca reacție la cutremurul din Japonia și eforturile de reducere a consumului de energie ale Toshiba Corporation și ale companiilor din grupul Toshiba.

Raportul include următoarele secțiuni cheie:

1. Informatii principale

Această secțiune include un mesaj din partea CEO-ului companiei, o introducere a programului "Viziunea asupra mediului înconjurător 2050" (viziunea pe termen lung a Toshiba Group pentru a crește eficiența programelor de protejare a mediului până la un coeficient de 10 până la sfarșitul anului 2050, comparat cu sfârșitul anului 2000), un raport despre "Planul de Acțiune pentru Protecția Mediului Înconjurător" realizat pentru a îndeplini obiectivele programului Viziunea asupra Mediului Înconjurător 2050, o privire de ansamblu față de impactul asupra mediului înconjurător a Toshiba Group, cat și măsurile luate de Toshiba pentru a promova biodiversitatea. De asemenea, secțiunea cuprinde și măsurile luate ca reacție la cutremurul care a avut loc în Japonia de Est, produse și servicii eficiente din punct de vedere energetic, eforturile de reducere a consumului de energie în cadrul birourilor Toshiba Group și nu în ultimul rând opiniile a patru experți despre cum a schimbat cutremurul din martie valorile individuale, tendintele din sistemul social și stilurile de viață.

2. Ecologizarea procesului

Toshiba Group își propune să atingă nivelul minim global de impact asupra mediului înconjurător la nivel de sistem de fabricare prin utilizarea eficientă a resurselor, prin managementul substanțelor chimice, prin măsuri contra riscurilor de mediu și prin reciclarea produselor care se află la sfârșitul ciclului de viață.

3. Ecologizarea produselor

Toshiba Group a crescut numărul produselor care protejează mediul înconjurător (ECP) prin definirea "scopurilor-eco". Aceste scopuri specifice trebuie să fie atinse astfel încât să se obțină cel mai înalt nivel de performanță în protecția mediului și să certifice produsele care ating aceste ținte în momentul în care sunt lansate drept "ECP". Această secțiune prezintă rezultatele creării de produse ECP și beneficiile aduse mediului înconjurător prin diminuarea impactului asupra mediului, utilizarea responsabilă a resurselor și administrarea eficientă a substanțelor chimice.

4. Ecologizare prin tehnologie

Toshiba Group oferă resurse stabile de energie și lucrează pentru a încetini schimbarea climatică prin intermediul tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. De asemenea, Toshiba Group a susținut repornirea centralelor termice devastate în urma cutremurului din martie și a contribuit la stabilizarea timpurie a centralei nucleare de la Fukushima Daiichi. În ceea ce privește construcția unei societăți cu emisii reduse de carbon, grupul Toshiba se concentrează pe crearea unei Comunități Inteligente care are în vedere aprovizionarea locală cu energie, apă, transport, informații și infrastructuri de îngrijire medicală.

5. Management ecologic

Toshiba Group face eforturi susținute pentru a îmbunătăți managementul ecologic și comunicarea drept "Management verde", conceptul de bază care include: ecologizarea proceselor , ecologizarea produselor și ecologizearea prin intermediul tehnologiei. Măsurile promovate includ politici de bază, structuri de management, cursuri, evaluări, contabilitate de mediu, oferirea de informații prin intermediul Raportului de mediu și a publicității ecologice, comunicarea cu părțile implicate și evaluările externe.

Raportul de protecție a mediului al Toshiba Group pentru anul 2010 a câștigat diverse premii în cadrul celei de-a 14-a ediție a Environmental Communications Awards, organizată sub auspiciile Ministerului Mediului japonez și în cadrul celui de-al 14-lea Raport de Mediu și Sustenibilitate realizate de Toyo Keizai Inc.

Viziunea asupra Mediului Înconjurător 2050

Pentru a contribui la un viitor global sustenabil ca una dintre companiile eco de top, proiectul Viziune asupra Mediului Înconjurător 2050 țintește să crească înzecit eficiența până la sfârșitul anului 2050 comparativ cu nivelul de la sfârșitul anului 2000.

Pentru a atinge acest obiectiv, Toshiba Group practică managementul ecologic care promovează armonia cu planeta și contibuie la creara unor stiluri de viață bazate pe cele trei tipuri de ecologizare: a procesului (producție care ține cont de mediul înconjurător), a produselor (produse care au în vedere protejarea medului), prin tehnologie (energie și tehnologie ecologică) și managementul ecologic care susține toate celelalte procese.