
Samsung Electronics a lansat în România Galaxy Note, un nou membru al familiei de smartphone-uri Galaxy prevăzut cu cel mai mare display HD Super AMOLED de pe piață și o interfață avansată S Pen. Samsung, partener oficial al evenimentului Internetics 2011, a prezentat Galaxy Note în cadrul Internetics Hot Spot, o dezbatere informală pe tema importanței aplicațiilor mobile și construirea imaginii personale în online.
GALAXY Note reprezintă o nouă categorie de produse, creată în urma înțelegerii profunde a nevoilor consumatorului, combinând beneficiile unei tablete cu portabilitatea unui smartphone. „În urma studiilor de piață realizate, Samsung a lansat pe piață Galaxy Note, care combină beneficiile diferitor dispozitive, aducând o experiență de utilizare completă.", precizează Sorin Manea, Division Manager Samsung Electronics.
Display-ul HD Super AMOLED de 5.3" este cel mai mare ecran încorporat pe un smartphone, oferind o experiență vizuală superioară, asigurând în același timp o portabilitate și funcționalitate sporită pentru utilizatorii cu un stil de viață activ. În plus, S Pen-ul, alături de ecranul full touch al dispozitivului, creează o experiență de utilizare cu adevărat unică, putând fi folosit pentru schițe precise sau desene, în timp ce recunoașterea superioară a scrisului de mână permite capturarea liberă a ideilor. Totodată, procesorul dual-core de 1,4 GHz și sistemul de operare Android 2.3 (Gingerbread), asigură o viteză deosebită la utilizare.
În cadrul HotSpot, plecând de la popularitatea în continuă creștere a segmentului de smartdevice-uri, reprezentanții Samsung au discutat despre importanța sistemelor de operare pentru mobile și, mai ales, despre modul în care aplicațiile mobile reprezintă adevărate instrumente media pe care companiile le pot folosi în comunicarea directă cu consumatorii.
„Anul trecut existau 50.000 de utilizatori de Android în România, iar anul acesta, cifra s-a ridicat la un număr uimitor de peste 500.000. Mai mult,ținând cont de faptul că în România sunt, la ora actuală, peste 2 milioane de utilizatori de smartphone-uri și că oamenii petrec aproximativ jumătate de oră pe zi folosind aplicațiile de pe smartphone-ul personal, e ușor de înțeles ce potențial uriaș au aplicațiile pentru business-urile companiilor din România și comunicarea cu publicurile lor", precizează Sorin Manea.
Samsung Electronics se implică activ în furnizarea de conținut pentru utilizatori și susține, atât la nivel internațional, cât și la nivel local, dezvoltatorii de aplicații mobile pentru platformele bada și Android. În această perioadă, Samsung sprijină dezvoltatorii cu idei inovatoare prin competiția bada Local Cup1, dându-le șansa dezvoltatorilor locali de aplicații mobile să câștige premii în valoare totală de 34.000 de euro.





