
ANCOM și Ministerul Apărării Naționale (MApN), în calitate de inițiatori, au lansat astăzi spre consultare publică proiectul Ordonanței de urgență privind eliberarea benzilor de frecvențe radio 830-862 MHz, 1747,5-1785 MHz, 1842,5-1880 MHz și 2500-2690 MHz. Aceste benzi, aflate în prezent parțial în utilizare guvernamentală de către MApN, urmează a fi scoase la licitație de către ANCOM în vederea furnizării de servicii de comunicații electronice de bandă largă. ANCOM urmărește să stimuleze astfel concurența în piața de comunicații, pentru a oferi consumatorilor mai multe posibilități de alegere și pentru a extinde accesul la aceste servicii în zonele rurale și în acele zone în care instalarea rețelelor fixe de comunicații electronice este dificilă sau ineficientă din punct de vedere economic.
Eliberarea benzilor de frecvențe radio de către MApN presupune schimbarea destinației și reorganizarea utilizării acestor benzi, acest lucru putând fi realizat numai după mutarea aplicațiilor existente (sisteme radioelectrice militare destinate serviciilor de radionavigație aeronautică, radiocomunicații pentru comanda și controlul forțelor armate și supravegherea spațiului aerian al României) în alte benzi de frecvențe radio. Reorganizarea utilizării benzilor de frecvențe radio presupune o serie de costuri generate de achiziția noilor echipamente și instalarea acestora în vederea continuării îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina MApN ori a unităților subordonate. Este așadar esențial ca MApN să beneficieze de un orizont de timp suficient pentru achiziția și instalarea noilor echipamente, dar și de resursele financiare necesare pentru eliberarea acestor benzi de frecvențe radio.
MApN a evaluat costurile ocazionate de schimbarea destinației sau reorganizarea utilizării benzilor de frecvențe radio la 93 de milioane euro, în cazul benzii de frecvențe radio 830-862 MHz, 130,2 milioane euro, în cazul benzii de frecvențe radio 2500-2690 MHz și 11,2 milioane euro, în cazul benzilor de frecvențe radio 1747,5-1785 MHz și 1842,5-1880 MHz.
Aceste costuri vor fi suportate parțial, într-un cuantum egal cu valoarea în lei a 30 de milioane euro, din bugetul ANCOM (din veniturile provenite din tariful de utilizare a spectrului încasat de ANCOM) sumă ce va fi achitată în termen de 15 zile de la data aprobării cheltuielii prin bugetul de venituri și cheltuieli. Diferența până la costurile estimate se va suporta din cuantumul taxei de licență încasate de la fiecare dintre câștigătorii procedurilor de selecție ce vor fi organizate de ANCOM pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în benzile de frecvențe radio eliberate de MApN.
Această măsură de compensare a costurilor va asigura continuitatea funcționării serviciilor guvernamentale, permițând României îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în calitate de membru NATO.
Conform termenelor propuse de proiectul de ordonanță, MApN va elibera benzile de frecvență în cel mult șase luni de la achitarea sumelor prevăzute de proiectul de act normativ.
Condițiile tehnice de eliberare a benzilor, precum și alte detalii necesare, vor fi stabilite printr-un protocol ce va fi încheiat între ANCOM și MApN.





