.

Samsung a anunțat faptul că SAP AG a ales dispozitivele Samsung GALAXY S II și GALAXY Tab 10.1 pentru a le utiliza intern. Pentru prima dată telefoanele și tabletele cu sisteme de operare Android vor fi folosite de către SAP pentru a spori productivitatea angajaților săi. „Suntem încântați să oferim dispozitive Samsung angajaților noștri din toate centrele, ca parte a strategiei noastre cu privire la dispozitivele interne utilizate," precizează Oliver Bussmann (foto), CIO, SAP AG. „Este important ca angajații și clienții noștri să aibă la dispoziție o paletă largă de opțiuni, iar software-ul SAP care rulează pe dispozitivele Samsung cu platformă Android va permite eficientizarea activității angajaților noștri. Mai mult, este esențial să putem securiza informațiile pe aceste dispozitive, utilizând o gamă largă de politici IT cu o securitate îmbunătățită, integrate în pachetul SAP Master Data Management (SAP MDM)."

„Alegerea SAP cu privire la dispozitivele Samsung pentru angajații săi demonstrează eficiența dispozitivelor smart ale Samsung în spațiul de afaceri; o companie precum SAP pretinde ceea ce e mai bun pentru flota de aparate mobile, iar Samsung satisface această cerere", precizează Cho BumCoo, Senior Vice President of Enterprise Solution Team, Samsung Electronics Co., Ltd .

SAP și Samsung au lucrat împreună pentru a optimiza siguranța datelor pe dispozitivele Samsung cu platformă de operare Android, oferind măsuri îmbunătățite pentru o varietate de dispozitive de management. Sistemul de management pentru dispozitivele mobile Sybase® Afaria® 7.0, disponibil pentru modele de business - GALAXY Note, GALAXY S II și tabletele GALAXY, asigură eficiența dispozitivelor, precum și flexibilitatea și conectivitatea forței de muncă.

•Sistemul de gestiune și localizare al dispozitivului permite angajaților să știe unde se află dispozitivul în orice moment, oferindu-le siguranța că poate fi recuperat în caz de pierdere. Dacă dispozitivul nu poate fi localizat, această funcție șterge automat informația stocată, ceea ce înseamnă că nicio informație confidențială nu va ajunge pe mâini străine.

•Prin intermediul email-ului și serviciului Exchange Account Management, angajații pot accesa și trimite mail-uri cu ușurință, în timp ce compania poate fi sigură că informația confidențială este criptată în întregime.

•De asemenea, CTO poate gestiona aplicația de firewall de pe dispozitivele mobile, permițându-le utilizatorilor să își adapteze setările cu propriile cerințe.

•Posibilitatea de a restricționa descărcarea unei aplicații, astfel încât acestea să fie folosite eficient, evitând aplicațiile dăunătoare.

•CTO poate, de asemenea, să gestioneze restricțiile în ceea ce privește funcții precum conectivitatea WiFi, SD Card, conexiunile prin USB, conexiunile NFC și certificatul de management al clientului, pentru a satisface nevoile companiei în această privință.

•Măsuri de siguranță, precum Password Policy, pot fi gestionate, ceea ce înseamnă că managerii dispozitivului pot seta o dată de expirare a parolei și implicit necesitatea schimbării acesteia.

Dispozitivele Samsung sunt compatibile cu o gamă largă de aplicații de business SAP, inclusiv SAP Customer Relationship Management (SAP CRM), care permite agenților de vânzări ai firmei să păstreze contactul cu clienții. Astfel, SAP reușește să ofere constant produsele și serviciile de care aceștia au nevoie.

Samsung a dezvoltat dispozitive durabile și puternice, capabile să îndeplinească cerințele de securitate și fiabilitate ale utilizatorilor din companii. De asemenea, Samsung a lucrat îndeaproape cu SAP pentru a furniza soluții optime integrate și pentru clienții acestei companii.