.

HP a lansat pe 28 martie în România prima stație grafică all-in-one din lume cu un display cu diagonală de 68,6 cm (27 inci). HP Z1 combină un design industrial atractiv cu performanță îmbunătățită susținută de procesoare IntelXeon, placă video NVIDIA Quadro și abilitatea de a reda peste 1 miliard de culori. „Prima stație all-in-one din portofoliul nostru, HP Z1, reprezintă o adevărată revoluție tehnologică pentru modul de lucru al specialiștilor în arhitectură, dezvoltare web sau graficieni. Designul unic, experiența vizuală îmbunătățită și performanța de procesare ne vor ajuta să atragem noi clienți și să ne consolidăm poziția de lideri de piață în acest segment", precizează Tiberiu Dobre (foto), PSG Country Manager HP România.

Datorită designului unic, display-ul noii stații grafice HP Z1 se deschide ușor, permițându-le astfel utilizatorilor să înlocuiască rapid diferite elemente și să aducă îmbunătățiri echipamentelor fără să folosească alte instrumente. Display-ul LED alb cu diagonală de 68,8 cm (27 inci) poate reda peste 1 miliard de culori diferite și are un unghi de vizionare larg, de 178 de grade, iar monitorul este dotat cu tehnologie in-plane switching (IPS).

Noua stație grafică le oferă specialiștilor în design computerizat, media digitală, divertisment, educație și arhitectură un plus de performanță și viteză de randare ieșită din comun. Echipamentul încorporează o gamă completă de plăci video și procesoare complexe proiectate pentru stații grafice și a fost testat minuțios și certificat pentru a susține cele mai importante aplicații din industrie.

HP Z1 încorporează plăci video profesionale NVIDIA Quadro, memorie ECC, procesoare Intel Xeon quad-core și soluții de software furnizate de vendori independenți, asigurând în același timp o funcționare silențioasă. Utilizatorii pot alege, de asemenea, dintr-o gamă de tipuri de stocare diferite, ce includ configurații SATA de 7.2K, respectiv de 10K, SSD sau RAID opțional, drive-uri mobile (AMO), un cititor de card media care poate citi formate diferite și mai multe drive-uri optice.

Astfel, indiferent că este vorba despre un inginer care creează elemente 3D, un arhitect care proiectează clădiri, un specialist video care editează filmarea de la un eveniment sau un fotograf care finisează și retușează rezultatele unei ședințe foto, HP Z1 oferă tuturor profesioniștilor posibilitatea să își pună mai ușor ideile în practică. În plus, datorită software-ului de grafică HP Remote, utilizatorii pot lucra chiar și de la distanță, având însă în continuare acces la toate aplicațiile 2D, 3D, video și cu conținut media de care au nevoie.

Tot pe 28 martie, HP a lansat în România noile stații grafice HP Z , gamă ale cărei echipamente au acum un design nou și procesoare cu nucleuri multiple și care pot susține un plus de performanță.

—Proiectat pentru a satisface cele mai exigente cerințe de vizualizare, HP Z820 este ideal pentru utilizatorii din domenii de activitate precum industria petrolieră și gazelor, design computerizat, inginerie, medicină, media și divertisment. Noul echipament dispune de un procesor cu 16 nuclee, până la 512 GB de memorie ECC, 14 TB de spațiu de stocare și placă grafică dual NVIDIA Quadro 6000.

—HP Z620, pe de altă parte, este un echipament care poate susține cu ușurință activitatea clienților care lucrează în domeniul financiar, în procesare video, animație, arhitectură și proiectare, remarcându-se, de asemenea, prin modul silențios de funcționare și designul compact. Actualizat pentru a fi compatibil atât cu procesoare single-socket, cât și cu cele dual-socket, HP Z620 este o stație grafică performantă cu un procesor cu 16 nuclee, până la 96 GB de memorie ECC, 11 TB de spațiu de stocare și placă grafică NVIDIA Quadro 6000 sau dual NVIDIA Quadro 5000.

—Proiectat pentru a satisface nevoile de calcul și grafică ale arhitecților și ale clienților care desfășoară activități de bază de design de produs și editare foto și video, HP Z420 încorporează cele mai noi modele de procesoare Intel Xeon E5-1600 și E5-2600, oferind astfel până la 64 GB de memorie ECC, 11 TB de spațiu de stocare și placă grafică NVIDIA Quadro 5000 sau dual NVIDIA Quadro 2000.

Noile stații grafice dispun de cel mai recent procesor Intel® Xeon® E5-2600 cu 8 nuclee, pot include până la 512 GB de memorie DDR3 și susțin fără probleme chiar și aplicații complexe, multi-thread. Procesorul Intel Xeon din gama E5-2600 suportă până la 16 nuclee fizice într-un singur sistem și permite rularea simultană a 32 de thread-uri când sunt folosite ambele procesoare, fiecare cu câte 8 nuclee și rulând Tehnologia Intel Hyper-Threading2. Noile procesoare includ Tehnologia Intel® vPro™, controlori de memorie integrată și Tehnologia Intel Turbo Boost.

Noile echipamente din linia de stații grafice HP de top sunt echipate, de asemenea, cu tehnologie PCI Express de a treia generație, oferindu-le astfel clienților un plus de performanță și integrarea unitară a noilor plăci grafice.

"Stațiile grafice HP bazate pe noile procesoare Intel Xeon E5-2600 ajută utilizatorii să dezvolte, testeze și modifice în cel mai scurt timp ideile lor inovatoare", a afirmat Boyd Davis, vicepreședinte Architecture Group, Intel. "Noile noastre procesoare Intel Xeon E5 combină capacitatea și puterea de calcul sporită cu o infrastructură I/O optimizată. Aceste caracteristici le permit profesioniștilor să utilizeze stațiile grafice pentru a a da formă ideilor lor și să interacționeze repede și eficient cu modelele create."

Noile stații grafice HP Z includ surse de energie eficiente în proporție de 90%, reducând astfel consumul general de energie și cantitatea de căldură reziduală. În plus, ele oferă configurații fără BFR/PVC și sunt reciclabile în proporție de peste 90%.

Stațiile grafice HP sunt utilizate de către cei mai exigenți clienți din domenii precum arte grafice, emisie radio și TV, CAD, inginerie, imagistică medicală, finanțe, industria petrolieră și a gazelor. Companiile folosesc stațiile grafice HP pentru a proiecta o serie largă de produse, de la pantofi sport la mașini de curse, caractere animate și submersibile de mare adâncime, dar și pentru a gestiona comercializarea certificatelor de securitate în valoare de miliarde de dolari sau pentru a preveni crize operaționale în domeniul IT.