.

Intel Corporation anunță seria Intel® SSD 910, unități de stocare create pentru centrele de date care folosesc cloud computing, virtualizare și tranzacții online. Seria Intel SSD 910 oferă o performanță ridicată și o fiabilitate crescută pentru lucrul cu aplicațiile curente din centrele de date. Noile modele integrează Intel High Endurance și folosesc tehnologie flash MLC pe 25nm, care permite utilizatorilor să realizeze 10 scrieri complete pe zi, timp de 5 ani. Comparativ cu produsele MLC standard, noile unități de stocare sunt cu 30% mai fiabile.

Modelele seriei Intel SSD 910 bazat pe PCIe sunt ușor de instalat și nu necesită schimbări la nivel de design de server, SSD-urile putând fi folosite pentru a salva datele critice ale unei companii. O singură unitate de stocare Intel 910 poate înlocui mai multe hard disk-uri de 15K rpm, fiind mai economice, având o performanța secvențială mai bună, ocupând mai puțin spațiu, fiind scalabile și având latențe reduse. Noile unități au fost construite folosind controller Intel și firmware de management Intel SSD. Firmware-ul este optimizat pentru ca unitățile să fie fiabile pentru o perioadă îndelungată și include un control al erorilor NAND și un management al erorilor de sistem.

"Seria Intel SSD 910 este o soluție completă, performantă și fiabilă, noile modele fiind potrivite pentru a înlocui tradiționalele hard disk-uri. Calitatea noilor produse este asigurată de Intel, lider al tehnologiilor SSD, administratorii de rețea ai centrelor de date putând avea deplină încredere în faptul că seria Intel SSD 910 este ușor de instalat și este potrivită pentru a salva datele critice ale unei companii", a precizat Roger Peene, Director Al Data Center SSD Marketing pentru Intel Non-Volatile Memory Solutions Group.

"Supermicro colaborează cu diverse companii de tehnologie din lume pentru a dezvolta soluții de date centre optimizate, performante și fiabile. Cu ajutorul noilor unități de stocare, Intel SSD 910, administratorii serverelor care folosesc de exemplu seria de procesoare Intel® Xeon® E5-2600 vor putea folosi mai bine resursele procesorului. Acesta este doar un exemplu al modului în care colaborăm cu Intel pentru a testa și certifica produse, astfel încât să scădem costul de ownership al utilizatorilor și de a reduce timpul în care un produs apare pe piață", a precizat Tau Leng, General Manager al High Performance Computing în cadrul Super Micro Computer Inc.

Intel SSD 910 extinde linia de produse Intel dedicată aplicațiilor din cadrul centrelor de date, noile modele fiind primele bazate pe PCIe care se alătură seriei 900. Familia de SSD-uri Intel 900 se alătură astfel seriilor Intel SSD 700 și Intel SSD 300, care sunt dedicate serverelor sau diverselor aplicații de stocare.

SSD-ul de 800GB al seriei Intel SSD 910 a obținut o viteză de citire secvențială de 2GB/s și o viteză de scriere secvențială de 1GB/s, o citire 4K de 180000 IOPS-uri și o scriere 4k de 75000 IOPS-uri. Seria vine în două capacități, de 400, respectiv 800GB. Unități sampling sunt deja disponibile pentru centrele de date, pentru a se obține certificatele necesare. Noile modele vor fi disponibile la jumătatea anului.

Modelul de 400GB va costa 1929 de dolari, iar cel de 800GB 3859 de dolari. Garanția este de 5 ani. Pentru mai multe detalii accesați www.intel.com/support/ssdc/hpssd/sb/CS-029645.htm.